Aportul insuficient de fructe şi legume poate contribui la milioane de cazuri anuale de deces în urma accidentului vascular cerebral (AVC) şi a bolilor de inimă, a demonstrat un studiu preliminar prezentat în cadrul conferinţei anuale a Societăţii Americane pentru Nutriţie, în desfăşurare la Baltimore, scrie agerpres.ro.
Aproximativ unul din şapte decese cauzate de afecţiuni cardiovasculare poate fi pus pe seama consumului insuficient de fructe, iar circa unul din 12 cazuri de deces cardiovascular ar putea fi atribuit unui aport redus de legume, potrivit concluziilor cercetării.
Consumul redus de fructe a fost asociat cu aproximativ 1,8 milioane de cazuri de deces provocat de boli cardiovasculare în 2010, iar aportul insuficient de legume a stat la baza a circa un milion de decese în acelaşi an, conform studiului.
Fructele şi legumele reprezintă surse importante de fibre alimentare, potasiu, magneziu, antioxidanţi şi fenoli, care pot reduce tensiunea şi nivelul de colesterol şi contribuie la îmbunătăţirea stării de sănătate şi a diversităţii bacteriilor benefice din aparatul digestiv, scrie presa din România.
Sursa: publika.md