Te-ai obișnuit probabil să-ți începi ziua cu cafeaua preferată, ea fiind o băutură excelentă și pentru diverse perioade ale zilei când ai nevoie de un plus de energie. Știm, desigur, că nu este sănătos să adaugi mult îndulcitor sau cremă, avertizează Womanʼs World, dar nu fiecare agreează gustul amărui solitar. Vești bune: nu trebuie să beți neapărat cafea neagră pentru a extrage toate beneficiile. De fapt, adăugând o linguriță de cacao vă va ajuta să accelerați metabolismul și să slăbiți mai repede!
De obicei, folosim pudra de cacao când facem prăjituri sau o ciocolată caldă. Deși este un ingredient standard pentru rețete dulci nu tocmai sănătoase, poate fi și foarte utilă organismului. Un studiu publicat în Molecular Nutrition & Food Research spune că polifenolul, un antioxidant aflat în cacao, ajută la reglarea metabolismului și reduce inflamația cronică.
Similar, ciocolata neagră este demult lăudată ca fiind cea mai bună pentru sănătate, deoarece este bogată în polifenol. Cercetări publicate în Phytotherapy Research susțin că previne și controlează surplusul în greutate.
Mai mult, polifenolul combate semnele de îmbătrânire a pielii și susține sănătatea inimii. Deci, pentru atâtea beneficii, este evident că puteți elimina toate celelalte adaosuri și face din cacao noul supliment pentru cafeaua de dimineață.
Odată ce-ați filtrat cafeaua, amestecați în ea o linguriță de cacao. Dacă vă place și cu puțin lapte, adăugați-l odată cu pudra. Este o combinație delicioasă care vă va accelera metabolismul de fiecare dată.