Următorul tău zbor ar putea deveni foarte problematic, dacă nu alegi alimentele potrivite. Poate credeai că nu contează prea mult ce mănânci când ești în avion, dar propria ta sănătate, precum și confortul celorlalți ar putea fi periclitate de alegerile alimentare greșite.
Iată ce alimente nu trebuie să facă parte din meniul tău în avion:
Ceapa și usturoiul
Nu alege un covrig sau pizza care conțin usturoi sau ceapă pentru că respirația urât mirositoare ar putea persista timp de câteva ore, interval în care ceilalți pasageri nu se vor simți deloc bine în preajma ta. În unele cazuri compușii specifici usturoiului pot fi eliminați din organism chiar și în 24 de ore.
Băuturile alcoolice
Pentru persoanele care se tem să zboare cu avionul, câteva pahare de alcool ar putea părea soluția ideală pentru a se calma. În plus, dacă pleci în vacanță poți crede că este prima ta șansă de a te răsfăța, dar mai bine oprește-te. Zborul cu avionul îți deshidratează întreg organismul. Dacă vei petrece mai mult de 4 ore în avion riscul de formare a cheagurilor de sânge crește, iar consumul de băuturi cu efect diuretic cum sunt cele alcoolice nu va face decât să accentueze efectele negative.
Cafeaua
Te-ai obișnuit să alegi cafeaua în avion? Fiecare ceașcă va conține aproximativ 410 mg de cafeină, iar după aceea îți va fi foarte greu să te odihnești și vei merge mai des la toaletă.
Brânza cu mucegai
Dacă ai intoleranță la lactoză brânza cu mucegai ar putea deveni problematică pentru tine. Poate că nu te aștepți să ai o reacție negativă tocmai când zbori, dar dacă vor fi turbulențe și problemele digestive s-ar putea accentua.
Salamul
Nu alege să consumi un sandviș cu salam pentru că ai putea avea probleme tot timpul zborului. Salamul este clasificat ca un aliment cu un conținut ridicat de histamine, iar dacă ai o sensibilitate la acest ingredient ar putea apărea congestia nazală sau sinuzita. Mai bine optează pentru un sandviș pe bază de carne de curcan.
Fasolea, mazărea și lintea
Potrivit specialiștilor, diferența de presiune din avion poate cauza creșterea volumului de gaze din intestine cu până la 25%. Aceste leguminoase bogate în fibre cauzează gaze în mod normal, dar în timpul zborului disconfortul ar putea fi mult mai accentuat. În plus, te vei simți și mai rău dacă ești însărcinată.
Sursa