mamaplus

Aceste alimente NU trebuie consumate pe stomacul gol

-
//
08.11.2019

Ar fi bine să stabilești o regulă importantă în alimentație și să nu mănânci orice la micul dejun, pentru că s-ar putea să te alegi cu niște urmări neplăcute, cum ar fi digestia perturbată sau chiar arsurile stomacale. Dacă la masa de pânz, gustarea de după-amiază și cină poți varia ușor componența meniului, nu poți mânca orice atunci când te trezești de dimineață.

Iată ce alimente îți recomandă nutriționiștii să eviți la prima oră:

  • Roșiile. Sunt bogate în vitamina C, dar nu este bine să le mănânci la începutul zilei. Acidul tanic din componența lor crește producția de acid de la nivelul stomacului și poate cauza disconfort gastric pentru persoanele care au fost diagnosticate cu ulcer sau reflux gastroesofagian. Ocolește și lămâile sau portocalele la micul dejun.
     
  • Sucurile acidulate
    În cadrul studiilor realizate sucurile acidulate au fost identificate drept factor declanșator al acidității crescute la nivelul stomacului, care crește riscul de cancer de esofag. Băuturile carbogazoase pot eroda întreg tractul digestiv dacă nu sunt consumate după o masă. Gândește-te bine data viitoare când vrei să-ți începi ziua cu o băutură tip cola!
     
  • Produsele de patiserie care conțin drojdie
    Nu ai timp să pregătești micul dejun dimineața și pleci grăbit spre serviciu, bazându-te pe produsele de patiserie pe care le vei cumpăra pe drum? Dacă este vorba despre cornulețe sau alte variante de aluat care conțin drojdie să știi că nu-i faci o favoare stomacului tău. Drojdia irită tractul digestiv și poate cauza senzația de arsură.
     
  • Felurile de mâncare picante
    Deși este adevărat că aceste preparate sunt utile pentru a stimula metabolismul și a accelera ritmul de ardere a grăsimilor nu sunt deloc potrivite când vrei să-ți începi ziua cu multă energie. Vor irita stomacul și vor crește aciditatea, favorizând crampele și balonarea. Au un gust foarte intens și pot declanșa inclusiv indigestia. Fii atent în mod special la orice preparat care conține usturoi, ghimbir sau ardei iute.
     
  • Dulciurile
    Zahărul este foarte ușor de digerat, dar de îndată ce intră în circulație este posibil să intervină o reacție negativă dacă organismul nu are suficientă insulină pentru a menține glicemia stabilă. Nu mânca prăjituri, felii de tort, brioșe, înghețată sau biscuiți cu multă cremă dimineața devreme pentru că vei favoriza afecțiunile oculare și vei neutraliza alimentele alcaline pe care le vei consuma în restul zilei.
     
  • Iaurtul
    Conține acid lactic și bacterii benefice, dar nu îți va fi deloc de folos dacă alegi o porție de iaurt pe stomacul gol. Nivelul ridicat de acid din stomac va anula efectul iaurtului, eliminând bacteriile utile. Nutriționiștii îți recomandă să consumi iaurtul sub formă de gustare, la 1-2 ore după o masă principală.
     
  • Perele
    Sunt o sursă excelentă de fibre, dar dacă le vei mânca dimineața poți avea parte de crampe și dureri de stomac. Combină-le cu biscuiți, pâine prăjită integrală sau fulgi de ovăz pentru a obține beneficii fără să ai parte de disconfort.