mamaplus

10 ingrediente cu efect afrozidiac pentru cina de Dragobete

-
//
24.02.2020

În fiecare an, pe data de 24 februarie, sărbătorim Dragobetele. Se spune că tinerii care formează un cuplu trebuie neapărat să se sărute în această zi, dacă vor ca iubirea lor să fie veșnică. Așa că, dacă ai plănuit o cină romantică, nu uita să adaugi ingredientele ”de dragoste” ce pot contribui la reuşita serii.

Migdalele stimulează pasiunea femeilor

De-a lungul timpului, migdalele au fost un simbol al fertilităţii, aroma lor stimulând pasiunea unei femei. Migdalele sunt foarte bune pentru inimă, datorită conţinutului de Omega 3, minerale şi vitamine. În acest context, asigură toate premizele unui act amoros reuşit.

Avocado creşte nivelul hormonilor

Conţinutul de vitamina B6 dintr-un avocado contribuie la creşterea producţiei de hormoni masculini. Avocado are un conţinut lipidic sănătos ridicat, ce intră în componenţa membranelor celulare care asigură sănătatea celulelor reproducătoare.

Ardeiul iute produce senzaţia de plăcere

Caspaicina, o substanţă care stimulează terminaţiile nervoase şi creşte pulsul, este responsabilă de “fierbinţeala” din ardeii iuţi. Acest aliment afrodisiac are rol în eliberarea endorfinelor, care produc senzaţia de plăcere.

Busuiocul stimulează atracţia

Cercetările arată că busuiocul stimulează atracţia şi fertilitatea. Se crede, de asemenea, că poate crea totodată şi o stare de bine în corp şi minte. Datorită aromelor pe care le conţine şi a substanţelor antioxidante, busuiocul stimulează centrii plăcerii din creier.

Ciocolata ajută la crearea stării de bine

Ciocolata conţine un stimulant numit feniletilamina, care produce o stare de bine şi de visare, similară celei provocate de endorfine. Cercetatorii cred că ciocolata conţine substanţe care afectează transmiterile neurologice de la nivelul creierului şi o substanţă similară cu cofeina, numită teomobrina, excitant al sistemului nervos şi stimulent al inimii.

Cafeaua are efect stimulant

Cofeina stimulează atât mintea, cât şi trupul. Cafeaua creşte libidoul prin acţiunea nervos centrală (stimulează activitatea creierului). În plus, îndepărtează senzaţia de oboseală.

Mierea “îndulceşte”

Mierea este o sursă de “boron”, mineral care ajută la metabolizarea estrogenului, hormonul direct implicat în bunăstarea femeii. Studiile arată că acest mineral poate să ridice nivelul de testosteron din sânge, hormon responsabil pentru atracţia amoroasă, atât la femei, cât şi la bărbaţi. În plus, mierea conţine vitamina B, necesară pentru testosteron.

Stridiile cresc libidoul

Stridiile sunt bogate în zinc, mineral necesar pentru producerea de testosteron. Acest hormon masculin contribuie şi la creşterea libidoului la femei.

Fructele roşii induc apetitul amoros

Zmeura şi căpşunile sunt afrodiziace perfecte pentru cina romantica de Ziua Îndrăgostiţilor. Culoarea lor roşie este asociată cu iubirea şi pasiunea, lăsând la o parte conţinutul de vitamina C, care de fapt stimulează sistemul nervos central, inducând apetitul amoros.

Şi un pic de alcool, de preferat roşu

Pentru a întregi tacâmul, puţin alcool poate ajuta. Cei mai romantici pot apela la un pahar de şampanie, dar “focosul” vin roşu poate fi alegere mai bună.