mamaplus

Primul salon de înfrumusețare: servicii de frizerie și coafură pentru copii în Chișinău

-
//
16.07.2019

MamaPlus.MD vă prezintă saloanele de înfrumusețare din Chișinău, unde copiii se vor simți maturi. 

mamaplus

Oare în orice salon poate fi tuns copilul? Fiecare specialist știe cum să comunice cu copiii? 

Odată ajunși în salonul de înfrumusețare, probabil, copilul dumneavoastră va fi capricios, va dori să îl luați în brațe sau chiar să mergeți acasă. Mai ales că în jurul său sunt atâtea obiecte cu care el nu este obișnuit, înăuntru predomină un miros ciudat, iar o doamnă necunoscută taie cu foarfecele chiar pe lângă urechi.

Este bine să alegeți pentru tunsoarea copilului nu neapărat salonul din apropierea casei, ci locul în care micuțul să fie distrat și să i se atragă atenție, în timp ce meșterul face magie pe capul său. Și, desigur, ideal ar fi ca asta să se întâmple în studiouri specializate pentru copii, care, de obicei, sunt decorate cu culori aprinse, jucării și cărți pentru a-l ține ocupat pe clientul neastâmpărat. Astfel de saloane sunt dotate cu fotolii comode și cu televizor sau tabletă la care copilul poate privi desene animate. Dar, cel mai important, specialistul știe să comunice cu micii clienți, îi ajută să se relaxeze, astfel încât copilul să primească emoții pozitive în urma vizitei la frizer. 

SALONUL PENTRU COPII VESNUȘKA

mamaplus

Specialistul știe cum să comunice cu copilul astfel încât vizita la frizerie să nu se termine cu lacrimi. Salonul dispune de un spațiu de joacă și televizor cu desenele animate preferate. Fotoliile în formă de mașinuțe vor transforma întreg procesul de lucru în joacă. Specialistul lucrează doar cu produse cosmetice pentru copii. 

Categorie de vârstă - de la 6 luni până la 14 ani.  

Tunsoare băieți/fete – 150 lei

Аdresa: Centrul Comercial „Atrium”, str. Albișoara, 4  

Facebook

FRIZERIA PENTRU COPII LITA-STIL

mamaplus

Personalul de aici îl va ajuta pe micuțul dumneavoastră să-și găsească stilul. Specialiștii profesioniști vor alege tunsoarea potrivită, care va accentua forma feței copilului. Interiorul studioului bucură copiii (la fel și desenele animate). Salonul le oferă micilor clienți tunsori și coafuri stilate, cosițe împletite de orice complexitate, machiaj și manichiură pentru copii. 

Tunsoare băieți/fete - de la 120 lei 

Adresa: Centrul Comercial Baby Hall, etajul 2, str. Negruzzi, 2/4.

Salonul de frumusețe ANDREI COCIERU

 

mamaplus

Acesta este locul în care copilul dumneavoastră va dori să revină cu bucurie de fiecare dată. Specialiștii prietenoși vor găsi o abordare individuală pentru fiecare pici. Stiliștii își perfecționează cu regularitate abilitățile și lucrează ținând cont de tendințele modei. În timpul lucrului angajații salonului sunt foarte atenți și grijulii. 

Tunsoare băieți/fete - 150 lei 

Аdresa: str. Natalia Gheorghiu (în apropiere de Shopping Malldova, Toyota Center, cafenea Graffiti).

Site / Facebook

FAMILY BEAUTY SALON

mamaplus

Toți specialiștii acestui salon au experiență de muncă cu cei mici, iar capriciile copiilor nu sperie pe nimeni. Chiar și pentru cel mai neastâmpărat client se va găsi abordarea potrivită. Interiorul minunat și luminos, fotoliile confortabile în formă de mașini și tabletele cu desene animate îl vor ajuta pe copil să se odihnească și să petreacă timpul frumos în timp ce specialistul lucrează. 

Categoria de vârstă - de la 6 luni până la 14 ani. 

  • Tunsoare băieți/fete - de la 80 lei 
  • Tunsoare cu desen pentru băieți - de la 100 lei 
  • Împletituri - de la 200 lei  

Аdresa: str. Cuza-Vodă, 21

Facebook

FEMINIM DOM

mamaplus

Mulți copii care tind să imită adulții, vor să fie frumoși și bine îngrijiți, dar și să experimenteze. Specialiștii salonului FEMINIM DOM se vor descurca de minune și cu buclele neascultătoare, și cu micii neastâmpărați, care prin sute de modalități îngreunează munca meșterilor. 

Tunsoare băieți – de la 100 lei
Tunsoare fete – de la 130 lei

Аdresa: str. Șciusev, 84

Facebook

GLAMOUR GIRLS

mamaplus

Glamour Girls - un salon distractiv pentru fetițe, în care micile prințese vor putea petrece o zi plină de frumusețe. Salonul vă oferă trei programe diferite pentru o astfel de zi. Acesta include: coafură modernă, manichiură colorată, pedichiură aromată, machiaj radiant, mască dulce pentru față. Punctul culminant al programului zilei va fi un defileu pe covorul roșu. În plus, puteți comanda și o ședință foto. Pe parcursul tuturor procedurilor fetele poartă halat roz, accesorii pentru păr și papuci moi. 

  • Pachetul minim (3 proceduri) - 200 lei pentru fiecare copil
  • Pachetul mediu (4 proceduri) - 250 lei  
  • Pachetul maximal (5 proceduri) - 300 lei 
  • Cosițe împletite cu extensii – 15 lei fiecare 
  • Cosițe împletite cu șuvițe colorate – 300 lei 

Аdresa: str. Miron Costin, 18/1  

Facebook

Salon de înfrumusețare „CARMEN”

mamaplus

Iată încă un loc din Chișinău unde se fac tunsori pentru copii.

Tunsoare fete/băieți - de la 110 lei

Adresa: str. Miron Costin, 10

Facebook

Sursa: MamaPlus.MD