mamaplus

Tot mai mulți părinți sunt nemulțumiți de colectările de bani în școli și grădinițe

-
//
22.10.2020

Pentru că în ultima perioadă s-au înregistrat mai multe cazuri de colectări a unor fonduri suplimentare de la părinți în școlile și grădinițele de la noi, autoritățile municipale au discutat în cadrul ședinței de azi despre soluțiile de reglementare, la nivel de administrație publică municipală, pentru prevenirea cazurilor de corupție în școli și grădinițe.

Anatolie Gremalschi, expert în politici educaționale, coordonator de program la Institutul de Politici Publice, a ținut să menționeze că potrivit unui studiu efectuat, părinții sunt deranjați de faptul că plățile suplimentare sunt solicitate foarte des. 

Totodată, respondenții se pronunță pentru continuarea procesului, considerând că este mai bine pentru copiii lor, astfel autoritățile nu trebuie să meargă pe pista interzicerii. Pe de altă parte, părinții vor să știe cum sunt utilizați banii colectați de la ei.

„Am stabilit că trebuie să dispunem de anumite abordări, care ne-ar ajuta să avem temei legal și administrativ de a interveni, prin sancționare sau responsabilizare a managerilor instituțiilor de învățământ dar și a părinților, pentru contracararea fenomenului colectărilor ilegale de bani", a subliniat viceprimarul Angela Cutasevici.

De asemenea, în cadrul ședinței s-a menționat că în ultima perioadă, implicarea cadrelor didactice în procesul de colectare a banilor a scăzut substanțial. 

„În schimb s-au activizat diverse asociații, comitete, fonduri, grupuri etc., care colectează surse financiare. Astfel, cazurile persistă, dar profesorii nu pot fi învinuiți că participă în proces", a ținut să remarce expertul.

Anatolie Gremalschi a mai recomandat încurajarea creării asociațiilor de părinți și atragerea acestora în câmpul legal de funcționare, în condițiile când, în prezent, doar 15% dintre asociații sunt cu statut legal. 

De asemenea, organizațiile de părinți și școlile ar trebui să colaboreze în baza unor acorduri de parteneriat.