mamaplus

Patru persoane, printre care și un bebeluș, au ajuns la spital cu arsuri

-
//
27.10.2023

Patru persoane, inclusiv un bebeluș au primit arsuri în urma nerespectării regulilor de apărare împotriva incendiilor.

mamaplus

Primul caz a fost înregistrat în seara zilei de 25 octombrie în localitatea Lucești, raionul Cahul. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 21:51. Potrivit primelor informații, o tânără în vârstă de 24 de ani, dar și copilul acesteia de 9 luni au suferit diverse arsuri în timpul aprinderii focului în sobă cu un lichid ușor inflamabil.

După ce femeia a stropit lemnele din sobă cu motorină și a aprins un chibrit a avut loc o deflagrație, iar în consecință aceasta și copilul aflat în apropiere s-au ales cu arsuri în regiunea feții și mâinilor. La fața locului a intervenit un echipaj al serviciului de asistență medicală, care a acordat îngrijirile de rigoare. La moment persoanele se află sub supravegherea medicilor în stare stabilă.Un alt caz a fost înregistrat în amiaza zilei de 25 octombrie, către ora 13:15 în orașul Comrat, UTA Găgăuzia. Aici, o femeie în vârstă de 73 de ani și un tânăr de 24 de ani au primit arsuri la membrele inferioare, în urma exploatării aragazului din locuință. Potrivit informațiilor recepționate, în urma nerespectării regulilor de utilizare a aragazului, a izbucnit un incendiu. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că ard mai multe bunuri materiale din interiorului casei de locuit.

Angajații IGSU au reușit lichidarea arderii la ora 13:46. Peroanele care au avut de suferit au fost transportate le spitalul raional pentru îngrijiri necesare. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști. În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență vine cu recomandări pentru cetățeni în vederea prevenirii situațiilor de risc în urma exploatării sobelor din locuințe și a instalațiilor conectate la gaze naturale.

Salvatorii și pompierii îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare și să nu aprindă focul în sobe utilizând lichide inflamabile, cum ar fi benzină, motorină, gaz lampant și alte substanțe periculoase. Totodată, specialiștii recomandă persoanelor să nu obtureze canalele de ventilare și să aerisească periodic încăperile unde are loc arderea. Mai mult, pentru evitarea situațiilor excepționale, oamenii sunt rugați să nu suprasolicite sobele de încălzit, să nu amplaseze haine, mobilier și alte bunuri în apropierea acestora, iar pe timp de noapte să stingă focul din sobe.

Recomandările angajaților IGSU sunt și pentru oamenii care folosesc instalații conectate la gaze naturale. În acest sens, cetățenii sunt îndemnați să respecte cu strictețe măsurile de siguranță în timpul utilizării aragazelor, dar și altor instalații alimentate cu gaze naturale. Totodată, oamenii sunt rugați să evite utilizarea acestora în cazul depistării unor defecțiuni.

Mai mult, întru evitarea situațiilor de risc, specialiștii recomandă monitorizarea strictă a copiilor, evitând accesul acestora la sursele de ardere. În cazuri excepționale, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul de urgență 112.

De asemenea, în vederea prevenirii incendiilor în locuințe, IGSU a difuzat, anterior, un spot social prin care reamintește oamenilor principalele reguli de exploatare a sobelor de încălzit.