mamaplus

Opt ani de groază pentru o minoră din Leova, agresată sexual de vecin. Pedofilul, condamnat la ani grei de închisoare

-
//
08.04.2024

Un bărbat din raionul Leova a fost condamnat la 16 ani de închisoare, după ce timp de opt ani a abuzat sexual o vecină minoră. Sentința a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Cimișlia.

mamaplus

Potrivit materialelor cauzei, totul s-a produs în perioada anilor 2006-2014, când victima, împreună cu fratele, veneau în vizită la inculpat, care locuia în vecinătate, unde vizionau desene animate.

La un moment dat, când fratele victimei se juca în ogradă, bărbatul s-a apropiat și a sărutat fetița, care la acel moment avea doar 5 ani. Atunci, copilul s-a speriat și a fugit acasă.

Ulterior, aceasta a venit din nou în vizită la inculpat, care i-a propus un act sexual în formă perversă. Fetița, având o vârstă fragedă, accepta totul ce îi spunea vecinul.

Când a împlinit 14 ani, minora a refuzat categoric să-și mai viziteze vecinul.

Despre anii de groază prin care a trecut copila s-a aflat în anul 2020, când acestea, având 19 ani, a povestit totul soției pastorului bisericii din localitate care, împreună cu părinții fetei, au decis să alerteze poliția.

Fiind audiat, inculpatul nu și-a recunoscut vina.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Comrat.