O moldoveancă a cucerit juriul concursului „Golos.Deti”, Ucraina

O moldoveancă a cucerit juriul concursului „Golos.Deti”, Ucraina

-
//
25.10.2016

La 12 ani, Emely Istrati din Moldova a reușit să cucerească juriul concursului de muzică „Golos.Deti” din Ucraina.

O moldoveancă a cucerit juriul concursului „Golos.Deti”, Ucraina

Fata a interpretat piesa lui Nelly Ciobanu„Hora din Moldova”, informează NOI.md.

Emely este originară din Chișinău și a recunoscut că îl adoră pe Justin Bieber. În urma concursului, fata își dorește să fie recunoscută atît în țară, cît și peste hotare.

Tînăra interpretă i-a convins pe doi dintre cei trei jurați să se întoarcă spre ea, iar la finalul evoluției i-au dat lacrimile.

„Toată sala a dansat odată cu evoluția ta, ai o energie colosală”, i-a afirmat unul dintre jurați. Emely a hotărît să meargă mai departe alături de Tina Karol.

Emely este elevă în clasa a VI-a la Liceul Teoretic „Orizont” din capitală. În paralel, ea studiază pianul la Școala de Arte „Valeriu Poleacov”, ia ore de vocal și coregrafie. Frecventează Studioul Vocal-Coregrafic „Lollipops”, a participat la mai multe show-uri TV muzicale, concerte și concursuri.

Emely mai este cîștigătoare a preselecțiilor naționale „Slaveanski bazar” din 2015, semifinalistă a Concursului Internațional al Tinerelor Talente „Detskaia novaia Volna 2016” din Rusia.

Sursa: NOI.md