mamaplus

O femeie-militar, care este însărcinată, condamnată la închisoare

-
//
19.09.2023

Madina Kabaloeva, o femeie militar din Rusia, a fost condamnat la șase ani închisoare pentru că s-ar fi „eschivat” de la mobilizare. Femeia, care este însărcinată, primise anterior scutire temporară de la serviciul militar.

mamaplus

Instanța de judecată a găsit-o vinovată pe subofițerul Madina Kabaloeva de eschivare de la mobilizare și a condamnat-o la 6 ani de colonie. Totuși, Kabaloeva nu-și va executa deocamdată pedeapsa, deoarece aceasta urmează să nască și are în grijă un copil minor. Executarea pedepsei a fost amânată până în anul 2032, atunci când copilul său minor va împlini 14 ani, transmite newsmaker.md.

Înainte ca dosarul penal să fie inițiat, Kabaloeva a mers la unitatea medicală din cadrul unității sale militare, unde a primit o scutire temporară de serviciul militar, din cauza sarcinii și a faptului că are un copil minor, născut în 2018. Cu toate acestea, însuși faptul că nu s-a prezentat la conducerea unității militare a dus la urmărirea penală.

Kabaloeva recunoaște faptul neprezentării la comandament, dar îl explică prin prezența unui certificat medical. Potrivit acesteia, era convinsă că informațiile de la serviciul medical vor fi transmise superiorilor săi.

Potrivit The Insider, acesta este primul caz din Rusia în care o femeie militar este condamnată pentru „eschivare de la mobilizare”.