mamaplus

O femeie care a scris o carte pentru copii, despre cum să treci peste moartea unui părinte, este acuzată că și-a omorât soțul

-
//
10.05.2023

O femeie care a scris o carte pentru copii despre cum să gestionezi pierderea unei persoane dragi după ce soțul ei a murit a fost acuzată de crimă, scrie Sky News.

mamaplus

Kouri Richins a fost arestată luni în Utah și acuzată că și-a otrăvit soțul cu fentanil. Procurorii susțin că în organismul lui Eric Richins a fost descoperită o cantitate de cinci ori mai mare de fentanil decât doza letală după ce a murit în luna martie a anului 2022 în casa lor din Kamas.

Richins le-a spus polițiștilor că i-a servit o vodcă pentru a sărbători vânzarea unei case, dar l-a găsit mai târziu „rece la atingere” după ce s-a întors din dormitorul copiilor.

Acuzațiile au fost formulate după ce o „cunoștință anonimă” a recunoscut că i-a vândut femeii fentanil - un analgezic de 100 de ori mai puternic decât morfina.

Cu două luni în urmă, Richins și-a promovat cartea la un post local de televiziune, acolo unde a povestit cum a scris cartea intitulată „Ești cu mine?” pentru a-și ajuta familia să treacă peste moartea soțului ei. Copiii trebuie să simtă că „sufletul” unei persoane dragi „este mereu viu în casa ta”, a spus Richins. „Explicându-i copilului meu că doar pentru că el nu mai este fizic aici cu noi, asta nu înseamnă că prezența sa nu este aici cu noi”.

Sursa: digi24.ro