Nu mai este mult timp până când vom trece la haine mai subțiri, care ne vor scoate în evidență formele corpului. Dacă nu ai un abdomen plat și tonifiat, dar îți dorești foarte mult să-l obții, tot ce trebuie să faci sunt niște exerciții simple, care nu-ți iau mai mult de 15 minute.

5 exerciții care te vor scăpa pentru totdeauna de burtă

Abdomenele nu sunt ușor de făcut, însă există o varietate de exerciții care lucrează musculatura abdominală și te ajută să scapi de grăsimea din această zonă. Nu trebuie să te împovărezi cu gândul că sunt necesare o sută de repetări ca să obții cele mai bune rezultate, ci să te asiguri că faci zilnic câteva dintre aceste exerciții.

Cu cât vei face mai des un set de exerciții care lucrează intens musculatura abdominală cu atât vei alunga mai ușor grăsimea care se depune de regulă în această zonă.

Ce exerciții trebuie să faci ca să nu mai ai burtă?

Exercițiul nr. 1

Abdomenele cu picioarele ridicate se numără printre exerciţiile cele mai eficiente pentru musculatura abdominală şi te vor ajuta să arzi grăsimile în această zonă. Ele trebuie efectuate cu regularitate timp de 2-3 săptămâni, iar apoi vei simţi singură efectul şi cu siguranţă vei fi motivată să continui.

Pentru a efectua corect abdomenele cu picioarele ridicate trebuie să te asiguri mereu că zona lombară este lipită de saltea şi nu se curbează. Pentru asta trebuie să ţii abdomenul bine încordat şi picioarele îndoite la 90 de grade Celsius sau întinse, dacă simţi că poţi mai mult.

Din poziţia întins pe spate, coloana lipită de saltea, mâinile încrucişate la ceafă se aduce trunchiul către picioarele care sunt ridicate de la sol. Mişcarea o faci inspirând şi expirând, fără să grăbeşti exerciţiul. Este mult mai important să-l execuţi corect decât să te grăbeşti. Execută 3 seturi de câte 15 repetări, mărind apoi numărul pe măsură ce simţi că îţi permit muşchii abdominali.

5 exerciții care te vor scăpa pentru totdeauna de burtă

Exercițiul nr. 2

Exercițiul care presupune forfecarea picioarelor este unul foarte eficient pentru abdomenul inferior.

Stai culcat pe spate, încordează abdomenul pentru a menține zona lombară lipită de sol și pune mâinile pe sol pe lângă corp.

Ridică picioarele la sol, menține abdomenul/posterioru/picioarele perfect încordate și efectuează forfecări alternative ale picioarelor fără să le duci până la 90 de grade.

Coboară picioarele, fără să le sprijini pe sol și ridică din nou, efectuând aceleași forfecări.

Este de preferat să faci cât mai multe astfel de repetări, însă începe pas cu pas. Important este să efectuezi corect exercițiul, menținând trunchiul lipit de saltea și abdomenul perfect încordat.

5 exerciții care te vor scăpa pentru totdeauna de burtă

Exercițiul nr. 3

Din poziţia planşă, cu abdomenul încordat şi spatele drept se roteşte corpul în timp ce mâna dreapta se întinde către tavan. Ai grijă când faci această mişcare să nu laşi şoldul spre sol, ci se menţine aceeaşi postură dreaptă.

Se revine în poziţia de start şi se repetă de 10-15 ori mişcarea, după care foloseşti mâna stângă pentru încă 10-15 repetări pe cealaltă parte.

5 exerciții care te vor scăpa pentru totdeauna de burtă

Exercițiul nr. 4

Din poziţia planşă, cu abdomenul încordat se îndoaie piciorul drept şi se duce genunchiul către cotul stâng. Apoi se revine cu piciorul întins, menţinându-l paralel cu solul şi uşor în afară în partea dreaptă.

Nu se lasă piciorul pe sol cât timp faci 10-15 repetări. Apoi se trece la acelaşi exerciţiu efectuat cu piciorul stâng, la fel 10-15 repetări.

5 exerciții care te vor scăpa pentru totdeauna de burtă

Exercițiul nr. 5

Din poziţia culcat pe spate cu picioarele îndoite se ridică trunchiul şi se roteşte către dreapta, aducând în acelaşi timp mâinile întinse cât mai aproape de piciorul drept. Se revine în poziţia iniţială şi se roteşte trunchiul către stânga.

5 exerciții care te vor scăpa pentru totdeauna de burtă

Cu cât vei efectua mai rapid acest exerciţiu, cu atât vei arde mai multe calorii.

Sursa: eva.ro