Dacă aveţi de pregătit o cină consistentă, pe placul întregii familii sau poate chiar al oaspeților, puteţi încerca această reţetă de carne pe pat de cartofi. Simplu de pregătit, dar cu un rezultat foarte spectaculos!
MOD DE PREPARARE
1. Tăiaţi ceapa şi căliţi-o în ulei împreună cu tocătura de carne. Adăugaţi fasolea şi o treime din sosul de roşii, săraţi şi amestecaţi.
2. Curăţaţi cartofii şi tăiaţi-i rondele cu grosimea de cel mult 2 mm.
3. Fierbeţi cartofii în frişcă în decurs de 5 minute.
4. Daţi caşcavalul prin răzătoare.
5. Pe o tavă cu margini înalte, unsă cu ulei, aranjaţi în straturi următoarele ingrediente: cartofi, carne tocată, caşcaval ras, iarăşi cartofi, carne şi caşcaval. Apoi un ultim strat de cartofi, cu caşcaval deasupra. Băgaţi în cuptorul încălzit la 180 de grade pentru 20 de minute.
6. Scoateţi tava din cuptor, tăiaţi bucăţi şi serviţi cu sos de roşii şi busuioc.