La sfârșitul lunii martie, mass-media a relatat pe larg povestea tinerei mame Tatiana Ciutac, care s-a pomenit într-o situație complicată – soțul ei a decedat într-un accident rutier cu câteva luni înainte de venirea pe lume a tripleților săi. Informația s-a răspândit rapid prin intermediul rețelelor de socializare și nu a lăsat pe nimeni indiferent. Redacția Mamaplus.MD nu a făcut excepție, noi am înțeles că nu putem trece pe alături, iar cititorii noștri au adoptat rapid ideea de a ajuta și au început să aducă în oficiul nostru scutece, produse, jucării, haine și multe altele de care are nevoie o mamă de tripleți – cărucior, cădiță de baie, scăunel de masă etc.
Echipa noastră a încărcat toate cele enumerate în mașină și a luat drumul spre raionul Strășeni. Tatiana s-a bucurat mult de cadouri și atenție și ne-a povestit cu plăcere despre micuții ei.
Tatiana, uneori părinții întâmpină greutăți să aleagă numele pentru un copil, iar dumneavoastră a trebuit să dați nume pentru trei copilași odată! Cum le-ați ales?
A fost dificil să aleg prenumele copiilor, deoarece prenumele care îmi plăceau mie nu-i plăceau soțului și cele care îi plăceau lui nu-mi plăceau mie. La început ne-am hotărât să rămânem la numele Otilia, deoarece nu este atât de răspândit și eu am insistat foarte mult. Soțul își dorea mult un băiat pe care să-l numească Anatol, ca pe el, dar eu eram împotrivă, din cauza superstiției că cei care poartă aceleași prenume într-o casă își fură norocul unul altuia. Apoi m-am gândit să le pun copiilor câte două nume, ca să fim amândoi mulțumiți, dar am citit într-un articol creștin că nu este bine să pui copilului două nume, deoarece el are o singură viață, o singură mamă, o dată în viață este botezat etc. La urma urmei, numele determină destinul, iar două nume ar presupune două destine paralele și o viață grea, de aceea am renunțat și la această variantă.
Atunci am decis să caut pe net nume pentru viitorii micuți: la început am căutat după semnificație, după luna în care se vor naște și într-un final am găsit că în anul maimuței de lemn numele trebuie să fie legate de elemente ale naturii (flori, copaci, stele etc.). Uitându-ne prin aceste nume, am găsit numele Dumitrița (pe tatăl meu îl cheamă Dumitru) și Anatol (care provine de la Anturius), iar Otilia a rămas pentru că eu am insistat. Astfel, alegerea prenumelor copiilor s-a transformat în 3 luni de căutări.
Ați reușit să observați dacă micuții se deosebesc după caracter?
Desigur! Am observat acest lucru din primele clipe când i-am auzit. Dumitrița este mai liniștită, adoarme singură și este răbdătoare, mereu așteaptă să mănânce ceilalți și apoi ea. Otilia seamănă foarte mult cu soțul, şi la chip, şi la caracter, este la fel de impulsivă şi activă. Se trezește cu 5-10 minute înainte de ora mesei și vrea să o hrănești imediat, mănâncă lacom, iar apoi vrea să stai la vorbă cu ea. Otilia simte foarte bine emoțiile mele, când plâng, plânge şi ea, când dorm, doar şi ea, de aceea mănâncă prima și adoarme ultima, la sân. Anatol este foarte serios şi liniștit. El adoarme și se trezește singur, când vrea, zâmbește foarte puțin, se vede că este un adevărat bărbat.
Cum să petreceţi zilele, micuţii vă lasă să vă odihniţi?
Nu m-am gândit niciodată că va fi atât de greu... Ne trezim la fiecare 3 ore, schimbăm scutecele, luăm medicamentul pentru burtică, mâncăm și asta durează o oră jumătate. După care eu mănânc, pregătesc hăinuțele, spăl și sterilizez sticluțele și îmi rămâne o oră pentru odihnă, dar nici atunci nu reușesc, ba îi doare burtica, ba se trezesc din somn… Dacă mă odihnesc 10 minute, e bine, şi asta se repetă din trei în trei ore. Uneori nu reușesc să dorm deloc în cele 24 de ore, de fapt ele nici nu mai există pentru mine. De obicei dorm de la 4 dimineața până la 5.30–6 dimineața. Nu știu cât voi rezista, cei de la primărie nu vor să mă ajute cu o bonă, pentru că cererea trebuia scrisă până pe 31 martie, dar certificatele de naștere ale copiilor mi le-au eliberat pe data de 30 martie după-amiază. Sper să ajung la raion să depun o cerere, pentru că primăria noastră nu cred să îmi soluţioneze vreodată problema.
V-aţi imaginat vreodată că veţi deveni mamă cu mulţi copii?
Noi dintotdeauna ne-am dorit mulți copiii, 3-4. Eu visam să am gemeni. Soțul făcea parte dintr-o familie cu 5 copiii, doar că nu sunt uniți, de aceea el își dorea să aibă la fel cinci copii, dar pe care să îi învețe să împartă bucățica între ei și să se ajute unul pe altul. Sper să-mi reușească mie ceea ce Tolea și-a dorit foarte mult.
Tatiana, aţi povestit că atunci când ecografia arătat că sunteţi însărcinată cu tripleţi, medicii v-au propus o reducţie, pentru a renunţa la un copil. Însă dumneavoastră cu soţul aţi luat decizia să le dăruiţi tuturor viaţă. Această decizie a fost uşoară pentru dumneavoastră personal?
Ne-am dorit foarte mult copii și pentru asta ne-am rugat mult la Dumnezeu. Și să facem reducție nu era normal. Drept să vă spun, îmi era frică că dacă voi face reducție, Dumnezeu îi va lua și pe ceilalți. Eu am spus un „nu” ferm de la bun început, soţul mai avea îndoieli, dar a decis şi el că „dacă aşa a dat Dumnezeu, aşa trebuie să fie”. Am consultat și un medic endocrinolog, care mi-a recomandat să îi păstrez pe toți trei, pentru că nu existau probleme de sănătate. Practic am mers la un mare risc, deoarece sarcinile multiple sunt complicate și de multe ori nu pot fi duse până la capăt. Eu am fost optimistă, m-am rugat ca totul să fie bine, să duc sarcina până la 36 de săptămâni, odată ce scopul meu era să fiu mamă. Cred că Dumnezeu dă atâta cât poți duce.
Atunci când povestea dumneavoastră a ajuns în presă şi despre tragedie au aflat mulţi concetăţeni de-ai noştri, s-au găsit oameni gata să vă întindă o mână de ajutor?
Nici nu m-am gândit că informaţia se va răspândi atât de repede pe rețelele de socializare și că atâta lumea va dori să ne ajute. Ne-au ajutat cu tot ce e necesar pentru a crește bebelușii. Dacă nu erau aceste ajutoare, nu cred că ne-am fi descurcat, cheltuielile sunt foarte mari, totul e scump și în plus trebuie înmulţit la trei. Le mulțumesc foarte mult oamenilor care ne-au întins o mână de ajutor, să le dea Dumnezeu multă sănătate, să-i aibă în paza sa, iar bunătatea să li se întoarcă înmiit. Celor care își doresc copii, le doresc mult curaj şi optimism, iar Dumnezeu să le întărească încrederea că într-o zi își vor ține și ei pruncii în brațe.
Desigur, este greu să ne imaginăm durerea pe care o simţiţi… Şi totuşi, ce sentimente luminoase vă cuprind atunci când vă uitaţi la cei trei copilaşi ai dumneavoastră?
La început îmi era greu, mă înăbușeau lacrimile de durere că iubitul meu soț nu a putut să-i vadă, după atâta amar de vreme, de dureri și de lacrimi… Uneori ne pierdeam încrederea că vom ajunge vreodată părinți, că ne vom ține copilașii în brațe… Însă cu timpul voi plânge doar de bucurie, că inima mea nu va fi niciodată goală, în ea mereu va arde flacăra iubirii. Bucuria mă copleșește de fiecare dată când îi văd deschizând ochișorii, cu privirea lor nevinovată, te privesc și îți transmit noi forțe pentru o nouă zi. Ei au nevoie de părinți… iar datoria mea este de a le oferi dragostea nu numai de mamă, ci și de tată. Sunt tristă, dar totodată sunt cea mai fericită femeie, care a devenit cea mai fericită mămică.
