Primăria municipiului Chișinău va începe un program pilot de monitorizare a stării de sănătate a pacienților care se află în autoizolare/carantină/tratament la domiciliu.
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că municipalitatea va aplica o nouă modalitate de monitorizare a stării de sănătate a celor aflați în autoizolare/carantină/tratament la domiciliu. Potrivit edilului, va fi creată o platformă on-line în care persoanele aflate în tratament vor introduce singuri datele simptomatice pe care le manifestă, iar cadrele medicale vor putea urmări de la distanță starea de sănătate a acestora.
Ceban consideră că această soluție tehnologică rezolvă problema colectării informațiilor cu privire la starea de sănătate a pacienților, datele fiind centralizate. „Modulul va oferi posibilitatea medicilor să monitorizeze de la distanță starea pacienților, iar în caz de urgență aceștia vor fi redirecționați la instituțiile abilitate”, a notat Ion Ceban.
Proiectul ar urma să fie testat în sectorul Buiucani al municipiului Chișinău.