Bărbia dublă nu este o problemă caracteristică doar persoanelor obeze. Mamaplus.md prezintă cele mai bune exerciții pentru combaterea bărbiei duble imediat ce aceasta apare. Bărbia dublă nu este nici pe departe în beneficiul estetic al gâtului femeii. Pentru a masca neajunsurile, doamnele se văd nevoite să folosească diferite șiretlicuri: gulere lungi, eșarfe simpatice, fixarea atenției pe zona decolteului, coafuri speciale și chiar fonduri de ten. Deci, bărbia dublă nu este doar problema persoanelor supraponderale pentru că ea poate să apară și la persoane destul de slabe. Astăzi, Mamaplus.md relatează despre metodele care vă pot ajuta să scăpați de problema în cauză.
Bărbia dublă și motivele apariției acesteia
Exprimându-ne în termeni medicali, bărbia dublă este, de fapt, o acumulare de țesut adipos moale în zona bărbiei. Există câteva motive care duc la formarea bărbiei duble. Primul – predispunerea genetică. Așa sau altfel, dar la exterior noi semănăm părinților noștri, dar și rudelor mult mai îndepărtate. Cel de-al doilea motiv – vârsta, odată cu trecerea timpului, țesuturile faciale devin mai puțin elastice, își pierd flexibilitatea și încep să se deformeze.
De asemenea, bărbia dublă poate apărea ca urmare a slăbirii bruște sau, dimpotrivă, atunci când persoană adaugă rapid în greutate. De multe ori, bărbia dublă apare în urma mai multor afecțiuni: diabet zaharat, probleme legate de glanda tiroidă – niciodată nu va fi inutil să faceți o vizită medicului endocrinolog. Încă o cauză a apariției dublei bărbii este modul sedentar de viață, obiceiul de a petrece mult timp în fața calculatorului, obiceiul de a sta încovoiat și, în unele cazuri, dragostea pentru pernele înalte.
Cum să prevenim apariția bărbiei duble
Pentru prevenirea apariției bărbiei duble trebuie de respectat câteva reguli simple. De exemplu, neadmiterea încovoierii, utilizarea pernelor joase (apropo, în acest fel și somnul este mai sănătos). Zilnic, se recomandă gimnastica și masajul simplu în zona bărbiei. De exemplu, atunci când faceți duș, orientați jetul de apă (nu puternic) în zona bărbiei. Dușul Șarco este foarte benefic pentru menținerea elasticității musculare.
Evident, există un șir de proceduri speciale orientate spre înlăturarea acestei probleme: miostimularea, drenaj limfatic, proceduri lifting și chiar operații chirurgicale. Însă, toate acestea necesită surse financiare și…deloc puține.
Masajul împotriva bărbiei duble
În afară de procedurile acvatice, există o variantă de masaj mult mai profesionistă. Masajul trebuie început cu mișcări circulare de la lobul urechii în jos, și tot așa de-a lungul zonei bărbiei. Apoi cu dosul mâinii loviți zona de sub bărbie până simțiți o ușoară amorțeală. Odihniți-vă puțin și reluați procedura cu cealaltă mână, repetați de câteva ori. După care, faceți din nou mișcări circulare.
Este perfect să faceți acest masaj înainte de culcare, după ce ați curățat pielea de pe față și ați aplicat crema de noapte.
Gimnastica pentru asigurarea frumuseții ovalului feții
Există o multitudine de complexe de exerciții împotriva bărbiei duble. Le vom enumera pe cele mai simple și mai puțin complicate.
Exercițiul 1. Încercați să mergeți cu o carte pe cap. În acest fel, veți antrena concomitent ținuta și veți întări mușchii spatelui și ai gâtului.
Exercițiul 2. Culcați-vă pe spate pe o suprafață tare, ridicați capul și încercați să-l mențineți așa 15-20 de secunde, în acest timp, spinarea trebuie să rămână dreaptă. Repetați de 2-3 ori.
Exercițiul 3. Este un exercițiu de rezistență. Așezați-vă și puneți coatele pe masă, iar bărbia lăsați-o peste degetele împreunate. Încercați cu toată puterea să dați bărbia în jos, după care să o ridicați cu ajutorul degetelor, de parcă ați tragi-o în sus. Există chiar și o întreagă tendință cu denumirea ”fitness facial” (face building), despre care am scris deja în interviul realizat cu specialistul în sculptoplastie.
Exercițiile sunt orientate pentru a ridica conturul facial inferior și reducerea până la dispariție a bărbiei duble. Vizual este mult mai simplu de asimilat această informație. De aceea noi vă propunem să vizionați următorul video în care, prezentatoarea vă va explica care este structura și cum sunt localizați mușchii care formează ovalul feței. Ulterior, după un mic antrenament vi se va demonstra un complex de exerciții. O atare gimnastică nu vă va răpi mai mult de 2-3 minute.