Caz tragic în localitatea Măgdăceşti, raionul Criuleni. Un copil de numai nouă ani a murit după ce peste el a căzut o bucată de bloc din beton, dintr-un gard, peste care minorul a vrut să sară, pentru a recupera o minge cu care se juca. Incidentul a avut loc aseară în jurul orei 17.30, iar micuţul a fost transportat la Institutul Mamei şi a Copilului, unde astăzi, a decedat.
„A fost internat în secţia neurochirurgie, în stare extrem de gravă, era în comă, inconştient, nu prezenta semne de viaţă. Nu a fost supus unei intervenţii chirurgicale, a fost intubat la respiraţie artificială”, a declarat Maxim Cayacu, purtător de cuvânt la Institutul Mamei şi a Copilului.
Potrivit oamenilor legii, băiatul de nouă ani se juca cu mingea cu alţi doi prieteni. La un moment dat, mingea a ajuns în ograda unui gospodar, iar acesta a mers să o ia.
În timp ce a vrut să sară gardul, peste el a căzut o parte din structură, care l-a lovit în cap.
Băiatul era elev în clasa a treia şi mai are o soră de trei ani. Potrivit primarului din Măgdăceşti, familia este una responsabilă, nu este la evidenţa poliţiei, iar ambii părinţi sunt încadraţi în câmpul muncii.
Sursa: publika.md