mamaplus

De ce este important să spălăm bananele înainte de a le consuma?

-
//
19.03.2019

Spălarea fructelor şi legumelor foloseşte la îndepărtarea pesticidelor, a bacteriilor sau pur şi simplu a prafului sau urmelor de  pământ. Pentru a evita toxinfectiile alimentare sau ingerarea de substanţe chimice periculoase, toate legumele şi fructele se spală, chiar dacă urmează să li se îndepărteze coaja, cum se întâmplă în cazul bananelor sau a portocalelor.

mamaplus

De regulă, fructele cu coaja groasă sunt ferite de acţiunea pesticidelor, aşa cum este exemplul bananelor. Deşi fac parte dintr-o cultură sensibilă şi pretenţioasă, tratată intensiv cu pesticide, fructul are printre cele mai scăzute niveluri de substanțe chimice dăunătoare. Asta pentru că substanţele folosite rămân în mare parte în coajă.

Copiii pun mâna pe coaja bananei sau a portocalei, după care ating şi interiorul fructului pe care îl mănâncă. Astfel, pesticidele, microbii sau murdăria se transfera pe mâinile celor mici.

Cum se spală corect fructele şi legumele?

Legumele se spală sub jet de apă timp de 60 de secunde sau într-un vas cu apă din abundentă, după care se clătesc cu apă curată. Fructele și legumele cu coaja tare se spală cu ajutorul unei perii speciale care să pătrundă şi în zonele mai puţin accesibile. Cele moi se curăță cu mâinile goale.

În cazul pachetelor cu legume prespălate, precum salata gata de a fi consumată, verificaţi indicaţiile de pe pachet. Totuşi, dacă este posibil, pentru siguranţa copiilor pot fi trecute şi acelea pe sub un jet generos cu apă.

Îndepărtarea cojii fructelor și legumelor ajută la îndepărtarea bacteriilor nedorite și a pesticidelor, care se găsesc în concentraţie crescută la suprafaţa alimentelor.

Pentru o eficienţă mai mare în curăţarea fructelor şi legumelor există soluţii speciale de curățare.
Puteți face o astfel de soluție și acasă:

Amestecaţi 2 linguri de oţet cu 500ml de apă sau 2 linguri de bicarbonat de sodiu și două linguri de zeamă de lămâie, cu 500ml de apă. Spălaţi fructele și legumele sub jet de apă, apoi clătiţi-le într-un vas cu soluţia preparată anterior.

Sursa