Băiatul în vîrstă de 14 ani din Pakistan, își poate întoarce capul la 180 de grade pentru a privi direct în spatele lui.
La cei 14 ani ai săi, băiatul Muhammad Sameer speră că flexibilitatea lui incredibilă îi va deschide calea către o carieră în cinematografie la Hollywood. Adolescentul, care se antrenează în mod constant pentru a-și menține elasticitatea, a mărturisit că avea doar șase sau șapte ani cînd a văzut un actor într-un film de groază de la Hollywood, întorcîndu-și capul pentru a se uita în urma lui. A fost fascinat de acest lucru și timp de câteva luni a încercat să facă și el la fel, iar în cele din urmă a reușit.
Mama lui i-a tras o palmă peste față cînd l-a văzut făcînd asta și i-a spus să nu o mai facă niciodată, pentru că ar putea să-și rupă gîtul. El nu a ascultat-o și cu timpul, a continuat să se antreneze, ajungînd la concluzia că Dumnezeu l-a înzestrat cu această abilitate. Adolescentul a declarat: "Visul meu este să fiu actor în filmele de groază de la Hollywood".
Viața nu a fost generoasă cu Sameer. Și-a abandonat studiile și a făcut parte dintr-un grup de dans intitulat "Dangerous Boys", pentru a-și cîștiga existența și pentru a-și ajuta familia să supraviețuiască, devenind capul familiei după ce tatăl său s-a îmbolnăvit. Tatăl său, Sajid Khan, în vîrstă de 49 de ani, a suferit două atacuri de cord și a trebuit să renunțe la slujbă. Mama sa, Rukhsana Khan, în vîrstă de 45 de ani mărturisit că tatăl lui Sameer a lucrat într-o fabrică de textile pînă ce boala l-a răpus.
Din acel moment întreaga responsabilitate a familiei a căzut pe umerii lui Sameer. Deși este doar un copil, familia sa nu are altă opțiune. Părinții au vrut ca el să studieze și să-și croiască un drum în viață dar destinul i-a hărăzit altă traiectorie. Sameer împreună cu alți opt membri ai grupului său de dans susțin spectacole de dans în orașul Karachi. Pentru fiecare spectacol, talentatul adolescent cîștigă între 6 și 10 lire sterline. Sameer a explicat: "Pot face în jur de 100-120 de lire sterline lunar. Lucrez ca să-mi pot sprijini familia. Nu vreau ca din cauza lipsei banilor, cele patru surori ale mele să renunțe la studii”.
Băiatul are foarte mulți fani de cînd activează în grupul său de dans și nu ratează nici un prilej pentru a-și arăta talentul său incredibil. Asher Khan, liderul grupului ”Dangerous Boys”, a spus: "Am fost șocat cînd am văzut pentru prima oară capacitatea lui Sameer de a-și roti gîtul și umerii”.