mamaplus

O femeie de 46 de ani și-a născut propriul nepot, pentru că fiica ei nu putea naște

-
//
16.01.2020

O mamă care își iubește copilul ar face orice să-l știe fericit, indiferent de vârsta copilului și de ce sacrificii e nevoie pentru asta. Cazul femeii de 46 de ani care a decis să fie mamă surogat pentru propria fiică a impresionat oameni din lumea întreagă.

Alice Hohenhaus a fost diagnosticată cu leucemie la vârsta de patru ani. La opt ani medicii i-au spus că boala a intrat în remisiune. Din păcate la 9 ani simptomele au revenit și a fost nevoită să suporte tratamentul dur care i-a supus tot corpul la radiații. La momentul respectiv, uterul i-a fost afectat iremediabil și medicii i-au spus că nu va putea să facă copii.

În mod de-a dreptul surprinzător, la 23 de ani, Alice a rămas însărcinată. A fost extrem de fericită, sentimentele pe care le-a trăit, spune ea, nu se comparau cu nimic altceva. La 15 săptămâni însă, din cauza problemelor pe care le avea, a pierdut sarcina și nu a putut să-și vadă băiețelul pe care îl purta în pântece. Atunci medicii i-au spus că deși poate rămâne însărcinată, complicațiile pe care le-a suferit la nivelul uterului nu-i vor permite niciodată să ducă o sarcină la termen, nici măcar pe aproape.

Văzând-o atât de distrusă, Theresa, mama lui Alice, s-a oferit să poarte ea sarcina pentru fiica ei, să fie mamă surogat pentru propria ei fiică și să îi împlinească astfel visul de a avea un copil și o familie frumoasă.

mamaplus

”Alice putea să aibă embrionul, așa că am zis de ce nu. Alice s-a gândit că sunt prea în vârstă, am 46 de ani, și nu a vrut inițial să mă lase să fac asta. Dar până la urmă, după ce s-a convins din nou că nu poate duce sarcina e acceptat. Văzând-o acum atât de fercită știu că totul a meritat”, a declarat mama tinerei.