Conceptul de naștere blândă sau naștere nemedicalizată este conceput în jurul ideei că anatomia și fiziologia femeii sănătoase este creată în așa fel încât poate să aducă pe lume un copil fără intervenții medicalizate care să grăbească sau să inducă venirea pe lume a bebelușului.

Corpul femeii este conceput pentru a da naștere pe cale naturală în proporție de 85%, restul de 15% sunt sarcinile cu risc a căror naștere nu se poate realiza pe cale naturală, cauza fiind patologia mamei sau a fătului.

Beneficiile nașterii naturale sunt bine cunoscute, cu toate acestea, în țara noastră femeile aleg să nască prin operație cezariană într-o proporție foarte mare. Din lipsa informaților corecte și a slabei educații prenatale oferite de către stat, femeile aleg nașterea “fără durere". Nașterea prin cezariană, fără o indicație reală, este mult mai traumatizantă pentru organismul mamei și șocantă pentru făt. Totuși, în ultimii ani femeile au început să se informeze și aleagă în număr tot mai mare să-și aducă pe lume copiii în mod natural și cu cât mai puține intervenții medicale și fără administrare de substanțe medicamentoase.

Care sunt beneficiile nașterii blânde?

Beneficiile sunt valoroase și de necontestat atunci când femeia se pregătește pentru acest lucru, dar mai ales când parcursul travaliului este unul care nu necesita intervenții.

Acestea constau în:

  • parturienta este mai liniștită;
  • ritmul este dictat de natură;
  • adaptarea fătului la viața extrauterină se face mai lin, acesta trăindu-și primele lui momente tot alături de mamă;
  • eliminarea placentei se face într-un mod natural, nedirijat atunci când bebelușul este pus pe pieptul mamei
  • conexiunea care se creează între mamă, tată și bebeluș în primele momente după naștere este foarte benefică copilului.

Când poți naște nemedicalizat?

Pentru a-ți aduce nemedicalizat copilul pe lume este nevoie să țin cont de câteva aspecte importante:

  • sarcina să fie fără patologie (gravida să nu aibă HTA, patologii placentare, patologii ale fătului);
  • să fi pregătită mental și fizic;
  • sa ai susținere din partea medicului;
  • să ai susținerea unei moașe dedicate în acest sens;
  • să ai furnizorul de servicii medicale care să aibă dotările necesare unei săli de naștere nemedicalizată.

Cum și unde poți parcurge un travaliu fără proceduri medicale?

mamaplus

Un astfel de travaliu se poate parcurge într-un mediu special conceput pentru acest tip de nașter.

Sala de travaliu/ naștere are nevoie să fie intimă, cu acces limitat, iluminat difuz, să aibă o cadă de baie, să fie dotată cu pat comod, bande elastice ancorate serios în tavan, să aibă spalier pe perete, grup sanitar.

Sala de travaliu ar trebuie să fie utilată cu dispozitive audio care să permită audierea în surdină de muzică, să aibă difuzor pentru difuzarea unor esențe calmante, în încăpere să fie mingi și scaun pentru expulzie.

De asemenea e importantă prezența partenerului. Acesta trebuie să fie instruit să aplice anumite compresiuni și masaj pe zonele de presiune.

mamaplus

Care sunt limitele nașterii blânde?

Este bine de știut ca un travaliu poate să înceapă blând, dar pot apărea anumite lucruri în dinamica lui care să impună aplicarea unor măsuri terapeutice în funcție de situație.

Astfel, poate fi nevoie de:

  • abord venos periferic;
  • monitorizare continuă a femeii și a fătului;
  • montarea de cateter epidural;
  • administrarea de substanțe terapeutice care să vină în favoarea mamei dar și a copilului;
  • oxigenoterapie;
  • efectuarea de incizii (perineotomie, epiziotomie);
  • aplicarea de vidextractor;
  • terminarea nașterii prin operație cezariană.

Pentru a avea o naștere conștientă și blândă este nevoie de o pregătire care să cuprindă următoarele aspecte:

  • Să se adreseze încă din primele săptămâni de sarcină unui medic care susține nașterea naturală.
  • Să aibă legătură cu o moașă încă din primul trimestru de sarcină.
  • Să se informeze corect despre modificările suferite de organism în sarcină, atât la nivel fizic, dar mai ales la nivel psihologic.
  • Să aibă o igienă a sarcinii corespunzătoare, pornind de la faptul că sarcină nu este o boală.
  • Să cunoască semnele premonitorii nașterii și etapele acesteia.
  • Să se pregătească la nivel mental și să conștientizeze chiar și propria naștere pentru a înțelege exact prin ce trebuie să treacă fătul în timpul travaliului și beneficiile acestui lucru.
  • Să se pregătească fizic, prin efectuarea de exerciții fizice și să aplice metode pentru pregătirea perineului.
  • Să aibă o alimentație echilibrată și să se hidrateze corespunzător, să nu mănânce ,,pentru doi".
  • Să aleagă un furnizor de servicii medicale care se pliază pe dorințele cuplului.
  • Să aibă un plan de naștere pe care să-l discute cu medicul și moașa.
  • Să aibă o moașă la naștere.
  • Să aleagă un spital care să permită și prezența partenerului.
  • Să introducă în planul de naștere posibilitatea de a folosi apa, muzica, aromaterapia, lumina difuză, masajul și să limiteze numărul de persoane în încăpere atât pe parcursul travaliului, cât și la naștere.
  • Delivrenta să fie una naturală, iar secționarea cordonului ombilical să fie întârziată.
  • Să se aplice procedura skin to skin, iar fătul să rămână cu mama.
  • Să se pregătească informațional pentru alăptarea la sân fără folosirea de dispozitive alternative.

În concluzie, acest tip de naștere este foarte benefic atâta vreme cât ea se desfășoară în parametrii fiziologici și nu pune nici o clipa în pericol integritatea sănătății mamei și a copilului.

Sursa: nextstep.romoasacamy.ro