Studiu: Soție fericită, viață mai lungă pentru soț!

Ești bărbat însurat și vrei să trăiești mai mult? Atunci fă-ți soția fericită! Și nu, nu o spune un redactor de sex feminin, din solidaritate, ci chiar studiile!

Un nou studiu publicat în „Psychological Science”, o revistă a Asociației pentru Ştiințe Psihologice, sugerează că o soție fericită asigură nu doar o căsnicie mai lungă, ci şi cu o viață mai lungă atât a ei, cât și a soțului. Cercetătorii olandezi au demonstrat că există o legătură între satisfacția vieții soțului/soției şi durata de viață a participanților la studiu.

Ce înseamnă asta? Nu că a avea un partener mai fericit te face să traiești 100 de ani, ci doar că fericirea sau nefericirea paretenerului poate afecta durata vieții tale.

Dacă faptul că o soție fericită asigură și durata mai lungă a căsniciei este lesne de înțeles, faptul că aceasta asigură și prelungirea vieții partenerului este puțin mai curios – și trebuie să o recunoaștem!

„Datele arată că satisfacția dată de viață în căsătorie a fost asociată cu durata de viață, indiferent de caracteristicile socio-economice şi demografice ale persoanelor sau de starea lor fizică de sănătate”, spune autorul studiului, Olga Stavrova, cercetător la Universitatea Tilburg din Olanda, citată de Science Daily.

Stavrova a analizat peste 4400 de cupluri de peste 50 de ani din Statele Unite ale Americii și a concluzionat că participanții care aveau un partener fericit la începutul studiului au avut mai puține şanse să moară în următorii 8 ani, în comparație cu participanții care aveau parteneri mai puțin fericiți.

„Descoperirile subliniază rolul direct al mediului social al indivizilor în starea lor de sănătate. Cel mai important rezultat este extinderea conceptului de „mediu social al persoanelor” prin includerea în acesta a personalității şi a bunăstării persoanelor apropiate”, spune Stavrova.

Satisfacția vieții este asociată cu comportamente care pot afecta sănătatea, inclusiv dieta şi exercițiul fizic, iar persoanele care au un soț fericit şi activ, de exemplu, vor avea probabil, de asemenea, un stil de viață activ. Şi opusul este probabil adevărat, spune Stavrova:

„Dacă partenerul tău este deprimat şi doreşte să-şi petreacă seara mâncând chips-uri în fața televizorului - aşa va fi, probabil, şi seara ta”.

Timp de până la 8 ani, participanții şi soții lor au raportat despre satisfacția în viață şi diferiți factori despre care se crede că ar fi legați de durata vieții, incluzând sprijinul partenerului şi frecvența activității fizice. Ei au completat, de asemenea, informații despre starea de sănătate auto-evaluată şi au furnizat informații referitoare la morbiditatea lor (măsurată prin numărul de afecțiuni cronice diagnosticate de către medic), sexul, vârsta la începutul studiului, etnia, educația, venitul gospodăriei şi mortalitatea partenerului. La sfârşitul celor 8 ani, aproximativ 16% dintre participanți au murit. Cei care au murit au fost mai în vârstă, bărbați, mai puțin educați, mai puțin bogați, mai puțin activi fizic şi mai puțin sănătoşi decât cei care erau încă în viață; cei care au decedat au avut, de asemenea, tendința de a raporta o satisfacție relativ scăzută în raport de relația cu partenerul, o satisfacție mai scăzută a vieții şi de a avea un partener care, de asemenea, au raportat o satisfacție mai scăzută a vieții.

Soții participanților care au decedat au fost, de asemenea, mai predispuşi să moară în perioada de observație de 8 ani. Soții cu parteneri fericiți au trăit mai mult Cercetările sugerează că atunci când partenerul de viață a raportat o satisfacţie a vieții mare la începutul studiului riscul de deces al participantului la cercetare a fost mai mic. De asemenea, riscul de deces pentru participanții cu un soț fericit a fost mai mic decât riscul de mortalitate al participanților cu un soț nefericit.

Asocierea dintre satisfacția vieții partenerului şi riscul de deces a persistat chiar şi atunci când au fost eliminate variabilele socio-demografice majore precum starea sănătății şi a morbidității auto-evaluate. Satisfacția partenerului de viață poate avea consecințe importante pentru sănătate.

Explorând explicații plauzibile pentru aceste constatări, Stavrova a constatat că sprijinul partenerilor, aşa cum a fost acesta perceput de către participanți, nu a fost legat de mortalitatea mai mică. Cu toate acestea, o satisfacție mai mare a vieții partenerului a fost legată de un stil de viață care a implicat mai multă activitate fizică atât din partea partenerului cât şi din partea participantului la studiu. Mai multă activitate fizică a fost, de asemenea, asociată cu o mortalitate mai scăzută a participanților. Această cercetare demonstrează că satisfacția partenerului de viață poate avea consecințe importante pentru sănătate şi longevitate. Deşi participanții la acest studiu au fost americani, Stavrova crede că rezultatele se vor aplica cuplurilor din afara Statelor Unite, de asemenea. Studiile viitoare ar putea investiga, rețelele sociale mai extinse pentru a vedea dacă acelaşi tip de rezultate apare în contextul altor relații.