Primele semne ale varicelei sunt asemănătoare unei banale viroze: febră, inapetență, stare generală proastă, uneori dureri în gât. Dar, în 24 de ore începe să apară erupția pe piele, inițial sub forma de mici pete roşii care seamănă cu muşcăturile de insectă. Ulterior, ele se transformă rapid în vezicule pline cu lichid. Un bolnav este contagios cu două zile înainte de apariția bășicuțelor pe piele și se menține așa până când acestea au făcut crustă.

Perioada medie de incubație a bolii, adică intervalul de timp situat între momentul contactului cu un bolnav și până la declanşarea bolii, este de două săptămâni, dar au fost cazuri și de perioade de doar 10 zile, precum şi unele mai lungi, de până la 3 săptămâni.

Bubițele de varicelă apar prima dată pe abdomen, spate sau față şi se extind peste tot, precum şi pe pielea capului sau la nivelul mucoaselor (bucală, anală, genitală). Mai târziu, veziculele se vor sparge lăsând o rană care va forma o crustă. Aceasta se va desprinde în 7-14 zile, rămânând în urmă o zonă mai depigmentată pe piele.

Erupția din varicelă apare în valuri, în primele zile de boală. Ne așteptăm ca din ziua a patra să nu mai apară bubițe noi pe piele, iar în ziua a şasea ca toate veziculele de piele să fi făcut crustă.

Reguli de îngrijire pentru bolnavii de varicelă

  • Copilul nu iese afară. Poate cea mai deranjantă parte a bolii este faptul că bolnavul nu are voie să iasă afară o perioadă îndelungată. Minim 7 zile, dar, de regulă, este vorba despre 10-14 zile sau chiar 21 de zile, în cazurile complicate.Copiii cu varicelă nu au voie să iasă afară dintr-un singur motiv: boala este contagioasă. Lor nu le face rău aerul curat, nu afectează cursul bolii, însă intră în contact cu alți oameni și, astfel, le transmit și lor virusul. Medicii spun că un copil cu varicelă poate fi scos afară în momentul în care toate bubițele s-au uscat – prezintă cruste. Asta deoarece atunci el nu mai este contagios și nu mai există pericolul de a transmite boala mai departe.
     
  • Baia nu este interzisă în timpul bolii! Ea nu cauzează extinderea erupției, așa cum mai consideră unii bunici sau părinți. Ba, dimpotrivă, pentru reducerea mâncărimilor se poate îmbăia copilul în apă în care se pun două căni de faină de ovăz pentru un efect calmant la nivelul pielii. Făina de ovăz se găseşte la magazinele naturiste. Între băi se pot folosi compresele reci. De reținut că ștergerea pielii după spălare se va face prin tamponare cu un prosop curat, nu prin frecare.
     
  • Fiți atente și la alimentație. Veziculele din gură pot fi foarte dureroase, de aceea nu sunt indicate citricele, mâncărurile calde sau sărate. Oferiți copilului alimente mai reci, moi şi puțin condimentate. Într-un fel, este o alimentație de regim, dar una variată care să conțină, totuși, mâncăruri pe placul copilului.
     
  • Atenție la medicamentele administrate în varicelă! Nu-i dați copilului aspirină! Acest medicament este interzis copiilor de până la 12 ani pentru că poate cauza sindromul Reye, o afecțiune ce atacă ficatul și creierul, o afecțiune care poate fi fatală. Nici ibuprofenul nu este indicat pentru că poate interfera cu varicela și poate face erupția să sape mai adânc în piele! Pentru febră sau dureri cauzate de leziunile de la nivelul mucoaselor poate fi folosit în siguranță paracetamol, pastile sau sirop pentru copiii mai mici de 12 ani.
     
  • Nu lăsați copilul să se scărpine. Aveți grijă să aibă unghiile tăiate scurt și mâinile să fie totul timpul curate pentru a evita riscul de suprainfecție a bubițelor. În cazul copiilor mai mici, puteți să le puneți mănuşi pentru a preveni scărpinarea, mai ales în cursul nopții. Atenție! Ruperea crustelor poate lăsa cicatrici definitive! Există în farmacii diverse soluții de calmare a pielii, antiscărpinat, pe bază de mentol sau calamină.

Când trebuie dus copilul de urgență la medic

  • Dacă copilul are febră care nu scade deloc mai mult de patru zile sau o febră mare
  • Dacă are tuse severă sau probleme respiratorii
  • Dacă are o zonă pe corp cu o concentrație mai mare de bube, unele lângă altele, și suspectați că poate dezvolta o infecție acolo (înroșire, umflare, căldură, durere locală, formare de puroi).
  • Dacă se plânge de dureri mari de cap
  • Dacă este prea amețit și somnolent
  • Dacă nu suportă lumina
  • Dacă vomită
  • Dacă are gâtul rigid