Filtrele chimice conținute de cremele cu protecție solară ne apără de razele nocive ale soarelui, însă ele sunt absorbite în organism, ceea ce ridică anumite semne de întrebare cu privire la siguranța folosirii acestor produse.
Un studiu recent, demarat de U.S. Food and Drug Administration (FDA), este urmarea unei anchete din 2019 pe acest subiect. Concluziile au fost aceleași, atât pentru studiu, cât și pentru anchetă, și anume: ingredientele active din produsele cu protecție solară pot fi absorbite de organism, în sânge, într-un procent mai mare față de cel admis de FDA. Cu toate acestea, cercetătorii subliniază faptul că nu există nicio dovadă potrivit căreia aceste substanțe chimice ar putea fi nocive pentru organism, prin urmare, consumatorii sunt încurajați să le folosească în continuare, pentru a evita riscul de cancer de piele.
Așadar, se impune cercetarea amănunțită a filtrelor chimice din produsele cu protecție solară, pentru a se stabili dacă pot afecta consumatorul, în contextul aplicării repetate a acestora. Anul trecut, cercetătorii FDA au raportat 4 ingrediente active din produsele SPF de masă. Conform acestora, cele 4 substanțe au fost absorbite în sângele voluntarilor din proiectul de cercetare, în concentrații mai mari de 0,5 ng/mL, adică limita de siguranță stabilită de FDA.
Acest nou studiu a testat 3 substanțe active în plus, alături de 3 formulări diferite de creme SPF. Toate substanțele chimice testate au fost absorbite în fluxul sangvin al subiecților studiului, din nou, în concentrații mai mari față de limita admisă de FDA. Studiul a fost realizat pe 48 de persoane sănătoase, selectate aleatoriu, cărora li s-a dat spre aplicare un produs cu protecție solară din cele 4 alese pentru cercetare. Participanții au aplicat produsul pe cea mai mare parte a corpului, o dată în prima zi de studiu, apoi de 4 ori pe zi, în următoarele 3 zile. Cele două investigații ale FDA sunt primele care demonstrează absorbția filtrelor chimice din produsele cu protecție solară. Mai mult, în cazul subiecților studiului, filtrele chimice au fost absorbite în organism după prima utilizare. În ceea ce privește persistența în organism, la cea mai mare parte din voluntari, nivelurile de avobenzone, octisalate și octinoxate au rămas crescute până la 7 zile de la aplicare, în timp ce cantitatea de homosalte și oxybenzone a rămas la fel, adică peste limita admisă, până la 21 de zile de la aplicare.
Rezultatele studiului au fost publicate în revista de specialitate Journal of the American Medical Association. Ingredientele active din majoritatea produselor cu protecție solară includ următoarele filtre chimice: avobenzone, oxybenzone, octocrylene, și ecamsule. Mecanismul de funcționare al acestora se realizează prin absorbția razelor UV și convertirea lor în căldură.
În momentul de față, nu există informații cu privire la caracterul nociv al acestor substanțe, odată absorbite în organismul uman, deși anumite cercetări pe animale sugerează faptul că ingredientul activ oxybenzone ar putea produce dezechilibre hormonale.
Cu toate acestea, cantitatea de produs asimilată de organism este extraordinar de mică, ceea ce scade exponential riscul de a suferi de pe urma absorbției acestor urme de substanțe. Mai mult, studiul a fost realizat în condiții de laborator, ceea ce poate afecta acuratețea rezultatelor, deoarece produsele cu protecție solară suferă modificări la contact cu factorii de mediu și, prin urmare, pot afecta și procesul de absorbție în organism.
Recomandarea oamenilor de știință și a cadrelor medicale rămâne, în continuare, aceeași, și anume – este important ca, în timpul anotimpului călduros, să ne protejăm de razele solare cu ajutorul pălăriilor, a hainelor cu protecție SPF și a cremelor cu factor de protecție ridicat.
Persoanele care nu doresc aplicarea unui produs SPF formulat cu filtre chimice pot, oricând, opta pentru cremele cu SPF mineral, pe bază de zinc oxide și/sau titanium dioxide. Acestea rămân la suprafața pielii, acționând ca un scut ce blochează penetrarea razelor solare în piele.