Dispozitivul intrauterin, cunoscut de majoritatea ca sterilet, este unul dintre cele mai folosite metode de contracepție din lume. Steriletul este introdus în uter unde limitează atât contactul spermei cu ovulul cât și implantarea acestuia dacă este fecundat. Fiind foarte eficient și practic, pentru cuplurile monogame ce nu doresc copii pe un termen mai îndelungat, unii medici considerându-l ca fiind o metodă de contracepție ideală.

mamaplus

Acest dispozitiv este mic, flexibil, și în formă de T. Este introdus în uter de către un medic. Contracepția dată de sterilet este, de asemenea, reversibilă, adică după înlăturare femeia va putea să aibă copii.

 Modurile prin care steriletul previne sarcina:

  • face ca sperma să nu ajungă la ovule;
  • poate încetini mișcarea ovulelor în uter;
  • poate face ca ovulele să nu fie fertilizate, chiar și în prezența spermatozoizilor.

Steriletul are o rată de eșec mai mică de 1%. Acest lucru înseamnă că mai puțin de 1 din 100 de femei care folosesc steriletul ar putea să ramână însărcinate în timpul primului an de utilizare. În cazul unei contracepții de urgență, mai des, este folosit steriletul de cupru, fiind inserat în primele 5 zile după un act sexual neprotejat.

Tipuri de sterilet

  • Steriletul din cupru

Steriletul din cupru este un dispozitiv mic de plastic care are sârmă de cupru înfășurată în jurul tijei sale. Steriletul din cupru non-hormonal nu conține hormoni și este fabricat din cupru și plastic. Cuprul previne sarcina acționând ca un spermicid (o substanță care afectează sperma), care împiedică ajungerea la ovul și fertilizarea acestuia. Odată inserat, este eficient timp de 5 până la 10 ani.

  • Steriletul hormonal

Steriletul hormonal conține progesteron levonorgestrel, care este un hormon. Progesteronul provoacaă îngroșarea mucusului cervical, iar mucoasa uterului se diluează. Acest lucru nu permite ca sperma să ajungă și să fertilizeze un ovul. Este posibil să dureze câteva zile până steriletul hormonal înceapă să funcționeze. Este eficient 3-5 ani.

  • Steriletul cu fir de aur

Steriletul cu fir de aur este unul dintre cele mai noi tipuri de sterilet disponibile. În exterior, este la fel ca steriletul din cuprU, dar are nucleul ce înfășoară firul de cupru din aur. Metalul prețios crește durabilitatea cuprului și astfel prelungește timpul de utilizare al dispozitivului. Firul din aur împiedică implantarea ovulelor și reduce mobilitatea spermei.

mamaplus

Avantajele folosirii steriletului:

  • este o metodă contraceptivă pe termen lung, același dispozitiv poate fi folosit timp de 5 sau chiar 10 ani;
  • efectul este reversibil, după îndepărtarea lui, puteți rămâne iar însărcinată;
  • nu afectează actul sexual;
  • este sigur pe durata alăptării;
  • nu necesită utilizarea unei alte metode de contracepție pentru a preveni sarcina;
  • în unele cazuri, poate ajuta la reducerea durerilor menstruale;
  • steriletul din cupru nu are efecte secundare hormonale;
  • are eficiență de peste 99% în prevenirea sarcinii;
  • este relativ ieftin, ca metodă pe termen lung;
  • după îndepărtare, nu afectează fertilitatea femeii;
  • în general, începe să prezinte eficiență imediat după inserare.

Riscurile folosirii steriletului

Steriletul  este ales și introdus numai de medic. Daca ați avut o sarcină ectopică (extrauterină) sau o infecțe a trompelor uterine, un sterilet ar putea să nu fie o alegere bună ca metodă de contracepție. Este indica să nu folosiți steriletul de cupru dacă sunteți alergic la cupru sau metale.

  • steriletul hormonal poate avea efecte adverse hormonale, ca schimbări de dispoziție, acnee, dureri de cap, sensibilitatea sânilor, greață etc.;
  • pot să apară sângerări anormale (spotting) în primele 3-6 luni;
  • steriletul din cupru poate duce la dureri și sângerări menstruale mai abundente;
  • există un mic risc asociat de infecție (1%) la introducerea steriletului;
  • există un mic risc de deteriorare sau perforare a uterului (1 la 1000);
  • există riscul mai mic de 1% de a ramâne însărcinată chiar și când utilizați steriletul, inclusiv sarcina extrauterină;
  • steriletul din cupru poate cauza, în cazuri foarte rare, reacții alergice;
  • uneori, steriletul își poate schimba poziția (5% riscuri) sau chiar poate ieși din uter (cazuri extrem de rare);
  • steriletul nu previne contactarea bolilor cu transmitere sexuală.

Steriletul îngrașă?

Datorită unor tipuri de metode contraceptive hormonale, pot apărea fluctuații de greutate, scăderi sau creșteri în greutate. Unele femei care utilizează steriletul pot prezenta o creștere în greutate, dar nu este sigur dacă această creștere este cauzată de sterilet sau sunt alte motive. În cazul metodelor hormonale, estrogenul este cel mai des asociat cu creșteri ușoare în greutate, dar steriletul hormonal nu conține estrogen. Studiile, în general, sugerează că steriletul NU produce creșterea în greutate. Hormonii din steriletul hormonal acționează direct în interiorul uterului, nu sistemic în fluxul sangvin, ca medicamentele administrate pe cale orală, astfel că există în mod obișnuit efecte secundare minime asupra restului corpului.

Creșterea în greutate după montarea steriletului, cel mai probabil  implică alți factori, ca dieta, lipsa sportului, factori genetici, stresul, vârsta.

Continuare