Pentru a slăbi trebuie să ai un stil de viață sănătos, care să includă activități fizice, precum și o alimentație echilibrată. Ceea ce nu știai însă este că exista un orar al meselor, care te poate ajuta să scapi de kilogramele în plus. Iată la ce ore ne sfătuiesc specialiștii să mâncăm pe parcursul zilei.

mamaplus.md

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Harvard a dezvăluit faptul că orele la care mâncăm trebuie să se sincronizeze cu ritmul circadian pentru ca nivelul de zahăr din sânge să fie optim pe parcursul întregii zile.

Micul dejun: între orele 6:00 și 9:45

Un mic dejun bogat în proteine, servit în intervalul orar 6:00 – 9:45, în funcție de programul fiecăruia, împiedică organismul să acumuleze depozite de grăsime, dar menține și senzația de satietate pe perioada zilei. Un mic dejun consumat după ora 10:00 nu îți va ține mult de foame. Specialiștii recomandă să mâncăm micul dejun la o oră după ce ne trezim. Astfel, organismul este pregătit să digere alimentele consumate, dar are și nevoie de energie. Cu cât amâni mai mult micul dejun, cu atât mai mult îți privezi organismul de energie.

Prima gustare: la 2-4 ore după micul dejun

Nu toată lumea are nevoie de o gustare în prima parte a zilei, însă dacă simți nevoia să mănânci ceva, ai face bine să nu te abții. Această gustare are rolul de a te energiza pentru a rezista până la masa de prânz, fără să te simți obosită sau să resimți dificultăți de concentrare cauzate de foame. O gustare pe care nutriționiștii o recomandă pentru prima parte a zilei ar fi o mână de migdale crude.

Prânzul: până la ora 15:00

Un studiu publicat anul trecut de către Jurnalul American de Nutriție a concluzionat, după monitorizarea a 1300 de indivizi care doreau să slăbească, că persoanele care iau prânzul până la ora 15:00 au șanse mai mari să slăbească, în comparație cu cele care amână prânzul după ora 15:00.

A doua gustare: la 2-4 ore după prânz

Cea de-a doua gustare din zi poate fi luată la 2-4 ore după prânz, în funcție de cât de repede și se face foame după ce iei masa. Dacă renunți la gustarea de amiază, există riscul să te înfometezi și să ai o cină mai copioasă decât e cazul. A doua gustare din zi ar fi ideal să fie alcătuită din fructe și legume proaspete.

Cina: între orele 17:00 și 19:00

În cadrul unui studiu făcut la Universitatea Brigham, au fost monitorizați 29 de bărbați cărora li s-a permis, pe o perioadă de 2 săptămâni, să mănânce atunci când doreau, iar pe o perioadă de 2 săptămâni au fost condiționati să nu mai mănânce după ora 19:00. La final, s-a constatat că în cele două săptămâni în care nu au mai mâncat după ora 19:00, bărbații au consumat cu 244 de calorii mai puțin în fiecare zi.

Mâncatul seara, înainte de culcare, nu numai că îngrașă, dar îți afectează și calitatea somnului.

După cină nu mai sunt permise gustările de niciun fel, nici măcar cele sănătoase, pe bază de fructe, legume sau nuci și semințe.

Sursa: doc.ro