Fiind în trimestrul trei de sarcină, jurnalista Irina Lencăuțan și-a povestit experiența teribilă prin care a trecut recent din cauza unei banale bronșite. În perioada pandemiei, se pare că orice viroză sau răceală este asociată direct cu COVID-19, iar cei care solicită ajutorul medicilor primesc automat statutul de suspecți cu virusul de tip nou. Este și cazul Irinei, care a avut nevoie de ajutorul medicilor, dar se pare că a dat de mai multe refuzuri și un cerc vicios care nu mai avea sfârșit...
Având acasă o fiică de 3 anișori, Irina spune că s-a confruntat cu bronșita acută și în prima sarcină, doar că pe atunci medicii erau mult mai receptivi.
”Nu credeam că voi ajunge să vorbesc despre o banală răceală/bronșită în public, dacă nu era experiența din ultimele zile. O situație în care poate nimeri oricare femeie însărcinată din țara noastră, iar finalul poate ajunge tragic. De ce tragic, concluziile vi le puteți trage la sfârșitul poveștii.
În 2017, fiind însărcinată cu Andreea, am trecut prin cel puțin 4 viroze/răceli sezoniere. Mai grav a fost la 36 de săptămâni de sarcină, când am făcut o bronșita acută. După fiecare tuse, îmi părea ca nasc. Atunci a fost ușor să mă tratez, cred eu, comparând ziua de azi. Am mers la medicul de familie, apoi îndreptare la medicul pulmonolog. Am fost investigată pe deplin și prescris un tratament cu Antibiotice. Medicul ginecolg/obstretician care îmi cura sarcina, nu a fost de acord cu administrarea Atb, și m-a programat la cabinetul de fizioproceduri. După 5 zile, eram ca nouă, iar la 3 zile după ultima vizită la cabinet, am născut copilul. Sănătoși fiind ambii.”, povestește tânăra mămică.
Pentru femeile însărcinate, perioada de pandemie vine la pachet cu mai multe provocări, una dintre care ține de vizitele la medic. Dincolo de consultațiile de rutină, în sarcină pot apărea tot felul de situații imprevizibile cum ar fi o răceală, tuse sau bronșită acută. De aici începe o ”aventură” neplăcută care implică frica și refuzul medicilor de a consulta aceste paciente.
”Acest an a dat peste cap viața și activitatea umanității întregului pământ. Doar că pe alocuri se pare că se exagerează la maxim și oamenii ajung să moară din imprudența sistemului medical, cel pe care, cel puțin în Moldova l-am cam neglijat în cei 30 de ani de independență...
Deci, mă trezesc în dimineața în care am făcut 31 de săptămâni de sarcină. Era marți. Jumătate de cap îmi era blocat. Nasul, urechea și amigdalele efectiv blocate și înfundate. Din fericire nici gram de febră. La îndemână aveam tot ce îmi trebuia pentru primul ajutor. Și parcă îmi părea că am reușit să înving inamicul în acea zi. Dar m-am grăbit cu concluziile. Miercuri, starea era și mai gravă, cu dureri oriculare ce apăsau pe maximarul din stânga. Am sunat medicul ginecolog, care mă curează în sarcină și am cerut un sfat. Mi-a recomandat un orl-ist, care mi-a prescris tratament la telefon. A refuzat să mă consulte și îl înțeleg. Covid sună în mintea oricărui medic îi spui că ai viroză. Cu toate că i-am zis că de la un curent de aer rece această stare și nu am Covid, a preferat să păstrăm distanța.”, mai mărturisește Irina Lencăuțan.
Ea spune că a medicul i-a prescris paracetamol, cu toate că nu avea febră, antivirale, ceai de imunitate cu miere și lapte cald. Chiar și așa, spre dimineață a început să se confrunte cu o tuse acută, având gâtul inflamat și simțind că primele semne de panică începuseră să pună stăpânire pe ea...
”Înțelegeam perfect că nimeni nu mă poate consulta, pentru că voi fi suspectă de Covid, cu toate că sunt toate simptomele unei bronșite. M-am impus să mă calmez, să adorm în tuse chinuitoare și să ajung la ora 8. La prima oră am sunat medicul de familie. Unicul răspuns: sună la 112. Ok. Sun. Explic starea și întreb ce sa fac. Domnișoara foarte calmă și amabilă îmi spune că totul va fi bine și să aștept apelul medicului de la urgență. În cel mult 1 minut, am fost sunată de un medic tare bravo cred eu, pentru că a vorbit deschis.
Medicul: - Noi va preluăm, dar trebuie să înțelegeți că în această clipă sunteți suspectă la Covid, așa că vă vom duce la Maternitatea nr 2. Acolo vi se va face testul. Veți sta acolo vreo 3 zile. Dacă nu veți avea Covid vă vor externa si îndrepta la Maternitatea nr 1, unde vi se va prescrie un tratament. Una doar ca veți sta în palată cu o altă mamă la fel, suspectă de Covid.
Eu: ok. Si dacă dau eu singură la privat, azi test la Covid. Care e procedura?
Medicul: e mai bine pentru dvs. Nu veți contacta cu pacienți posibil infectați. Dacă testul e negativ, veți putea primi tratament adecvat mâine, pentru că medicii vă vor putea primi fără frică.
Eu: - ok. Mersi. Așa și o să fac.”, a mai adăugat Irina.
După ce a dat testul la COVID-19 la o clinică privată, Irina spune că a petrecut întreaga zi în autoizolare, urmând tratamentul prescris anterior de medicul său. Spre seară a aflat rezultatul: era negativ. De altfel, nu a fost o surpriză pentru ea acest rezultat. Partea cea mai tristă pentru ea a fost atitudinea celor din jur, care o percepeau ca un ”inamic al omenirii”. Chiar dacă ea spera că acest rezultat negativ la COVID-19 îi va deschide alte uși, se pare că realitatea era cu totul alta.
”Credeam că în sfârșit voi vedea lumina la capătul tunelului. Testul doar e negativ. Dar nu e chiar așa de ușor. Sun medicul de familie și îl anunț că este negativ testul și poate să mă consulte. Răspunsul a fost nu, nu eu vă consult. Sunați la 112 si internați-vă la Maternitatea nr 1. Acolo trebuie să fiți sub monitorizare și să vi se administreze picurători. Ok, zic eu. Și sun medicul ginecolog explic indicația medicului de familie. Așa cum nu aveam febră, nu puteam să fiu internată. Mai mult, internarea în spital nu era să îmi ajute prea mult. Medicii terapeuți sunt în carantină, așa că în afară de mucaltin și paracetamol, nimic nu se va administra.”, spune Irina
Tot de la medicul său ginecolog ea a mai aflat că și procedurile de fizioterapie nu se mai practică acum, din cauza pandemiei. Irina a încercat să sune și la clinicile private din capitală în căutarea unui terapeut, însă nu a mai primit ajutor. Ea a apelat însă la un medic ginecolog pe care îl cunoștea de mai mult timp și a primit ajutorul necesar. Dincolo de tratament, ea avea nevoie de consultație și recomandări atât de necesare unei femei însărcinate. Acum, Irina spune că se află părinți, urmând tratamentul prescris de medic cu ATB, antivirale și comprese naturiste. Acum, ea respiră mai ușor și încearcă din răsputeri să uite de experiența teribilă prin care a trecut.
”Azi am găsit puteri să scriu despre calvarul prin care nu ar trebui să treacă o femeie însărcinată, pentru că acum e perioada când are altă menire, și nu poți să o învinuiești că s-a îmbolnăvit. Poate sună dur și prea generalist, dar acum câteva săptămâni mă întrebam speriată, cum și de ce au decedat 2 femei care fiind însărcinate au fost diagnosticate cu Covid. Astăzi știu raspunsul. Cu toate că nu am trecut prin Covid și îi mulțumesc lui Dumnezeu. Sunt 3 zile în care boala te atacă, zile în care ar fi trebuit să primești ajutor, dar din păcate, nu îl primești până nu îți este stabilit statutul COVID-19. Probabil, prea am uitat de ajutorul primordial și fugim să ne ascundem de responsabilitate după cortina statisticilor oficiale. Avem 7 luni de când Covid trăiește printre noi, iar noi asa și nu am învățat să îl diferențiem de alte viroze, boli și simptome. De parcă celelalte boli au dispărut...”, a conchis Irina.