mamaplus

O femeie care a avut COVID-19 și-a pierdut o mare parte din păr: “A fost îngrozitor”

-
//
24.02.2021

Deși nu a prezentat niciun simptom clasic de infectare cu COVID-19, femeia în vârstă de 45 de ani a pierdut foarte mult păr. Originară din Marea Britanie, a fost expusă virusului în luna martie a anului trecut, când fiicele sale au fost testate pozitiv. Fără să aibă simptome, britanica nu şi-a făcut niciun test, conform Mirror.

În timp ce ea nu avea nimic, fiicele sale tușeau, se simțeau obosite şi nu puteau să respire.

Două săptămâni mai târziu, una dintre fete a observat că mama lor a chelit în față şi în spate. Abbey Read a fost devastată.

“Părul meu a căzut în grămezi mari. A fost îngrozitor şi foarte, foarte supărător. Discutam rar despre asta și mă simțeam neatrgătoare şi jenată. Aveam păr lung şi nu mai puteam să îl las desfăcut. A trebuit să mă coafez în aşa fel încât să ascund zonele de chelie”, a declarat Abby Read.

mamaplus

Disperată, femeia a mers la doctor şi a primit tratament. După şase luni, părul ei a început să crească din nou.

“Când am văzut că părul a început să-mi crească din nou, am fost eliberată. Ce a crescut în spate e precum părul de bebeluş, moale şi pufos. Deocamdată, are doar 2,54 centimetri, aşa că nu creşte prea repede”, a spus femeia.

Un studiu nou a arătat că un sfert dintre persoanele care s-au infectat cu Covid-19 dezvoltă acest simptom în primele şase luni de boală, iar femeile prezintă un risc mai mare decât bărbații.