Medicii din România au găsit un nou tratament împotriva COVID-19 care dă rezultate spectaculoase. De o lună, cadrele medicale din Timişoara le administrează pacienților anticoagulante chiar de la primele simptome de boală. Aceste preparate împiedică coagularea la nivelul vaselor pulmonare sau a altor organe.
Virgil Musta, un medic de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara, susține că, datorită acestui tratament, bolnavii nu au mai ajuns la Terapie Intensivă, ci au avut o evoluție bună a stării de sănătate:
„E o medicație care de fapt se foloseşte în țară în alte patologii. Nu este nimic nou. Este tratamentul anticoagulant în doză preventivă sau în doză curativă.”
Medicul menționează că este extrem de important ca anticoagulantele să fie administrate precoce, pentru că aceasta este una dintre complicațiile care intervin în formele de evoluție severă a pacienților bolnavi de COVID-19. Apoi, în funcție de gravitatea stării, se decide dacă doza este mărită.
Musta susține că și alte spitale din România au început deja să folosească acest tratament. Doctorii aşteaptă să fie inclus şi în protocolul național.