Nu-ți amintești de vreo lovitură puternică, dar totuși ți-a apărut o vânătaie, peste noapte? Există o mulțime de motive pentru care pielea se învinețește ușor.
„Apariția din senin a vânătăilor nu este o boală în sine, poate fi vorba despre o fragilitate a vaselor de sânge din naştere, poate indica o carență de vitamina C sau de calciu şi magneziu sau poate fi efectul secundar al aspirinei în exces, al medicamentelor anticoagulante, dar şi al anticoncepționalelor orale”, explică medicul Valerian Ciubotaru, flebolog.
Vârsta înaintată. Pe măsură ce îmbătrânești, pielea își pierde din stratul protector de grăsime, iar producția de colagen încetinește. O piele mai subțire se învinețește mai ușor.
Stai prea mult la soare. Expunerea prelungită la soare și arsurile solare subțiază pielea și duce la pierderea colagenului, așa că te învinețești mai ușor.
Iei zilnic aspirină. Medicamente antiinflamatoare non-steroidale precum naproxenul sau diclofenacul alături de ibuprofen și aspirină pot subția sângele, așa că orice mică lovitură poate învineți pielea.
Vasculita. Este denumirea medicală a unui grup de boli care cauzează inflamația vaselor de sânge. Este adesea caracterizată prin vânătăi roșii numite purpură, care rezultă din ruperea acestor vase de sânge inflamate. Vasculita este considerată a fi o boală autoimună sau poate însoți unele afecțiuni, precum alergiile, unele infecții virale (hepatita B şi C), expunerea la anumite substanțe chimice (amfetaminele sau cocaina) sau medicamente, bolile reumatice (artrita reumatoidă şi lupusul), cancerul.
Nu mănânci destule citrice. Și o deficiență de vitamina C poate cauza învinețirea cu ușurință, întrucât vitamina C îți ajută organismul să sintetizeze colagenul, necesar pentru menținerea vaselor de sânge sănătoase. Fără acel ajutor, vasele de sânge se pot rupe ușor, cauzând rănile și vânătăile.
Doza recomandată zilnic de vitamina C pe care adulții ar trebui să o consume este de 90 mg pentru bărbați și 75 mg pentru femei. Multe fructe și legume sunt bogate în vitamina C, 150 de grame de căpșuni conțin 85 mg de vitamina C, o portocală de mărime medie conține 70 mg de vitamina C, iar 150 g de ardei gras roșu îți oferă 95 mg de vitamina C, pe când 100 g de broccoli îți oferă 51 mg de vitamina C.
Lipsa vitaminei B12. Dacă ai o carență de vitamina B12 în organism, poți suferi de anemie. Anemia presupune a avea insuficiențe celule de sânge roșii pentru a putea transporta oxigenul către țesuturi, ceea ce poate desigur cauza și rănirea foarte ușoară.
Doza recomandată zilnic pentru vitamina B12 pe care adulții ar trebui să o consume este de 2,4 micrograme.