Seara trebuie să mâncăm cu cel puțin două ore înainte de somn. Dar ce să facem dacă mergem la culcare peste jumătate de oră și avem deja senzația de foame? În continuare vom vorbi despre metodele de luptă cu pofta de mâncare dinainte de somn.

Cum să luptăm cu foamea de seară

Lupta cu foamea în perioada de seară (iar uneori și de noapte) nu este o sarcină ușoară, dar totuși posibilă. Cel mai important este să ne gândim la vara care a venit deja, la bikinii de culori aprinse și la privirile îndreptate înspre noi pe plajă (încântate, desigur, și pline de admirație).

TOP 5 metode de atenuare a senzației de foame în timpul serii:

1. Dușul cald

Dacă ați pus ochiul pe un biscuit sau ați găsit niște înghețată în frigider, fugiți la baie. Un duș cald vă poate ajuta să vă deconectați de la gândurile despre mâncare, iar dacă veți decide să vă alintați cu astfel de proceduri plăcute ca peelingul, masca pentru păr sau față, pedichiura sau manichiura, gândurile despre înghețată vă vor părăsi destul de repede.

2. Spălatul pe dinți

Dacă ați făcut deja un duș, iar senzația de foame nu a dispărut, mergeți iarăși la baie, de această dată pentru a vă spăla pe dinți – este o metodă destul de eficientă.

3. Ceaiul cu lapte

Dacă mâncarea s-a transformat într-o idee fixă, pregătiți-vă o cană nu prea mare de ceai fără zahăr. Puteți adăuga puțin lapte sau frișcă slabă. Ceaiul vă va ajuta să reduceți senzația de foame, dar și să aveți un somn profund, odihnitor.

Cum să luptăm cu foamea de seară

4. Respirația adâncă

Oxigenul ne ajută și el în această luptă. Desigur, el nu ține de foame, dar poate reduce pofta de mâncare. Ieșiți la aer liber (de exemplu la balcon) și faceți 10-15 inspirații și expirații profunde.

5. Sexul

Și așa puteți lupta cu foamea, de ce nu?! După baia caldă, este foarte plăcut să ajungi în pat cu persoana iubită. Un preludiu frumos și un sex de calitate vă vor face să uitați pentru un timp despre biscuiți. Cel mai important este însă să nu verificați conținutul frigiderului imediat după acest proces plăcut.

Sursa