La această concluzie au ajuns cercetătorii de la Universitatea din Cincinatti. Potrivit studiului, ratele de internare în spital a copiilor expuşi la tutun sunt de 24 de ori mai mari decât la ceilalți copii. Cercetătorii americani au comparat 380 de copii expuşi la tutun cu 1 140 de copii care nu au fost expuşi.
În cazul copiilor care trăiesc în case în care se fumează, otitele, astmul bronşic şi alte afecţiuni sunt mai frecvente, iar noutatea absolută este că şi investigaţiile care se fac acestor copii sunt mai numeroase. Copiii se vor îmbolnăvi mai frecvent, vor ajunge mai des la spital.
Fumul de ţigară conţine foarte multe particule care rămân în aer
„În realitate fumul de ţigară conţine foarte multe particule care rămân, pe de o parte, în suspensie, în aer, şi sunt inhalate de copii, pe de altă parte aceste particule solide impregnează materialele textile, rămân în perdele, pe canapele, chiar pe mobila din bucătărie, sunt foarte remanente”, a declarat dr. Magda Ciobanu.
În plus, în cazul copiilor cu astm bronşic, tratamentele primite sunt mai invazive. Copiii sunt mult mai sensibili la fumul de ţigară.
„Soţul meu fumează. Fumează pe balcon, dar uneori ne trezim cu ceva miros şi în casă. Uneori, dacă intră ceva mai mult fum, când avem musafiri, atunci am fost nevoită să folosească spray-ul. Tuşeşte şi strănută foarte rău. Eram într-o staţie de autobuz şi atunci copilul a început să strănute. Ea strănută excesiv, excesiv, adică de 10 ori în 10 secunde”, a explicat Anne-Mary, mama unui copil cu astm.
Studiul urmează să fie publicat în luna octombrie în Pediatric Research și va fi disponibil online.