Un virus poate fi văzut doar cu ajutorul microscopului electronic. Marea majoritate a medicilor a văzut și virusurile, dar și microscoapele electronice doar pe fotografiile din cărțile de medicină. Însă bolile produse de virusuri au simptome atât de caracteristice, încât nu este nevoie nici de microscoape, nici de fotografii, totul este clar de la sine.
Particularitatea biologică principială și cea mai semnificativă a oricărui virus este următoarea: virusurile nu sunt capabile să se înmulțească fără ajutorul celulelor altor organisme.
Virusul pătrunde în interiorul unei anumite celule și această celulă infectată se transformă într-un fel de fabrică de producere a virusurilor. Este de la sine înțeles că celula respectivă nu poate lucra pe două fronturi (și pentru virus, și pentru organism), prin urmare, nu își poate realiza scopul său de bază – de aici apar simptomele concrete ale bolii.
Am subliniat cuvintele „anumită celulă” nu întâmplător. Principala trăsătură a oricărui virus este capacitatea lui de a fi selectiv. Virusurile nu pot trăi în orice celulă, ele au nevoie de una specială, pe care o pot forța să lucreze pentru ele.
Astfel, de exemplu, virusul hepatitei infecțioase poate trăi și se poate dezvolta doar în celulele ficatului și nicăieri în altă parte. Virusul urlian (al parotidei endemice sau, altfel spus, oreionului) preferă celulele glandelor salivare, virusul gripal – celulele mucoaselor traheii și bronhiilor, virusul encefalitei – celulele creierului etc. Pentru fiecare virus există anumite celule și țesuturi ale organismului uman pe care el (virusul) le afectează sau le poate afecta.
Selectivitatea virusurilor se manifestă nu doar prin capacitatea lor de a afecta anumite celule, ci și prin capacitatea de a provoca anumite boli la anumite specii biologice. Virusul rujeolei poate găsi celulele de care are nevoie doar în corpul uman și nu prezintă nici un pericol pentru, să zicem, pisica familiei. Virusul răpciugei canine nu este periculos pentru om. Dar aceasta nu este o regulă generală, pentru că anumite celule ale diferitor mamifere sunt foarte asemănătoare între ele și unii viruși provoacă aceeași boală la o mare varietate de animale. Exemplul clasic este virusul rabic.
În același timp, capacitatea anumitor virusuri de a afecta numai anumite specii are o importanță crucială. În trecutul nu foarte îndepărtat, una dintre cele mai cumplite boli era variola, un virus care poate exista doar în corpul uman. Repet încă o dată: specia biologică „virusul variolei” poate exista numai în corpul speciei „Homo sapiens”. Având în vedere că în ultimii douăzeci de ani în lume nu a fost înregistrat nici un caz de îmbolnăvire a omului cu variolă, este logic să tragem concluzia privind încetarea existenței în natură a virusului care provoacă această boală. Acest fapt a stat la baza deciziei de încetare a vaccinării împotriva variolei, vaccinare absolut obligatorie în trecut.
Fiecare celulă a corpului realizează o serie de funcții specifice, caracteristice numai acestei celule. După infectarea cu virus, problemele apar mai devreme sau mai târziu. Virusul a afectat celulele hepatice – apar icterul și alte semne de insuficiență hepatică. Virusul a afectat mucoasa bronșică – apar tusea, respirația șuierătoare, dificultățile de respirație. Virusul a intrat in celulele creierului – apar tulburări ale conștienței, convulsii, paralizie.
Virusul selectivității conduce la faptul că fiecare dintre infecției virale are propriile sale, simptome și semne foarte specifice, este acum devine clar, va fi determinată de incapacitatea grupurilor de celule afectate de un virus, pentru a-și îndeplini funcțiile lor.
Severitatea infecției virale depinde de celule și cât de mult afectate. Se înțelege că, leziuni ale creierului va duce la boli mai grave și cu mult mai periculoase decât înfrângerea celulelor mucoasei nazale.
Vă prezintă încă două aspecte legate de selectivitatea virusurilor și gravitate bolii.
1. Toate celulele organismului uman se schimbă într-un anumit mod în procesul de creștere și dezvoltare. Mai simplu, o celulă a ficatului unui băiețel de trei ani este diferită de celulele ficatului unui adult. Hepatocitul (așa se numește celula de bază a ficatului) al copilului nu s-a maturizat încă, iar virusurile, de exemplu hepatita A, se dezvoltă mai greu în aceste celule imature. De aceea copiii de un an aproape că niciodată nu se îmbolnăvește de hepatita A, copiii mai mari suferă de forme ușoare, adolescenții – de forme mai grave, iar adulții – de forme grave. Tocmai din această cauză infecțiile ușoare pentru copii (rujeola, rubeola, varicela) pot să decurgă la adulți în forme foarte grave.
2. Gravitatea bolii este determinată, în mare, de starea sau, mai bine zis, de starea de sănătate a celulei respective. Același hepatocit la un adult care bea este mai slab ca la un adolescent care nu bea. Iar celulele mucoasei bronhiilor la un adolescent care fumează sunt mai vulnerabile ca la un coleg care nu fumează. Există o posibilitate reală că hepatita la un adult din grupul de risc va decurge cu mai multe complicații ca la un adolescent, iar gripa în cazul unui tânăr fumător va fi mai gravă decât la unul nefumător.
Cum reacționează organismul uman la virusuri? Firește, începe să lupte cu ei – la început la nivel de imunitate nespecifică (interferon etc.), apoi apar anticorpi. Anticorpii neutralizează virusul și boala încetează. Dar lucrurile nu sunt atât de simple pe cât ar părea.
În unele cazuri, în perioada necesară organismului pentru producerea de anticorpi, virusul poate dăuna grav organismului, iar salvarea persoanei este practic imposibilă. Există și cazuri când virusul pătrunde în organismul omului, infectează anumite celule și își încetează „atacul”. Adică virusul parcă există, și el într-adevăr există în interiorul anumitor celule, dar boala nu se dezvoltă – virusul, din anumite „cauze” numai de el știute, nu se înmulțește, ci parcă „doarme” înăuntru, așteptând un moment propice, când imunitatea organismului va slăbi.
Dacă virusul este capabil să se înmulțească activ, el provoacă rapid distrugerea și moartea celulei capturate. Din celulele dezintegrate, virusurile ajung în sânge, iar acolo îi așteaptă deja anticorpii… Iată de ce virusurile active (adică virusurile care distrug celulele) provoacă boli infecțioase acute (rubeola, rujeola, oreionul, gripa etc.), care durează o perioadă egală cu perioada necesară corpului ca să sintetizeze anticorpi. Iar termenele de sintetizare a anticorpilor sunt bine determinate și, de regulă, nu foarte mari, aproximativ 5-10 zile. Din această cauză se știe cât timp este contagios, de exemplu, un bolnav de rujeolă și când va dispărea erupția cutanată. Iar medicul care a pus diagnosticul de rujeolă știe sigur peste câte zile bolnavul se va simți mai bine. Tocmai din această cauză, dacă gripa durează 3 săptămâni, aceasta, cu siguranță, nu este gripă.
Faptul că virusurile se află în interiorul celulelor organismului uman determină principala dificultate în tratamentul tuturor infecțiilor virale.
Este foarte greu să omori virusul și să nu afectezi celula în care se află acesta. Din această cauză nu este de mirare că există foarte puține preparate antivirale eficiente și toate sunt, de regulă, destul de specifice, adică acționează asupra unui virus anumit (de exemplu remantadinul – doar asupra virusului gripei A) sau asupra unui grup anumit de virusuri (de exemplu, aciclovirul – asupra virusurilor din grupa herpesului).
De aceea este foarte clar că principiul principal în tratamentul infecțiilor virale este să ajutăm organismul să lupte sigur cu virusul.
Care sunt, prin urmare, principiile ajutorului?
În primul rând, trebuie să înțelegem condițiile în care lupta virusului cu organismul copilului se va încheia cu victoria copilului. Aceste condiții presupun și regim, și dietă, și anumite preparate medicamentoase.
Esența tratamentului:
1. Acțiunea asupra simptomelor concrete ale bolii. De exemplu, prelucrarea erupțiilor cutanate sau înmuierea tusei, sau anumite picături nazale, sau încercările de a reduce temperatura corpului.
2. Îmbunătățirea funcționării sau reducerea sarcinii naturale asupra celulelor afectate de virus. De exemplu, preparate antiinflamatorii sau preparate care îmbunătățesc funcționarea ficatului, sau preparate care activizează alimentarea cu sânge a celulelor creierului.
Cele mai mari greutăți și cele mai mari restricții care apar la alegerea metodelor de tratament al infecțiilor virale determină, în mare parte, faptul că atenția principală trebuie acordată metodelor de profilaxie.
Care sunt, prin urmare, principiile de profilaxie a infecțiilor virale?
1. Vaccinurile. Inocularea în organism a unui virus slăbit duce la sintetizarea anticorpilor, care protejează omul împotriva unei anumite infecții virale (rujeola, rubeola, poliomielita, hepatita B, gripa, encefalita etc.).
2. Eliminarea sau limitarea contactelor cu presupusele surse de infecții (cameră separată pentru bolnavul cu infecție respiratorie acută și măști pentru rudele sale, viață sexuală sigură pentru prevenirea SIDA etc.).
3. Stil de viață și sistem de educație care formează o imunitate normală (fără comentarii).
Informațiile expuse mai sus ne permit să conchidem că părinții dispun de suficiente posibilități atât pentru a preveni anumite boli, cât și pentru a acorda ajutor copilului bolnav.
Coerența, relevanța, necesitatea, sau, respectiv, inutilitatea unor acțiuni își are rădăcinile, la cei care ajută un copil, în cunoștințe reale.
Poți ajuta corect doar:
- știind că boala este într-adevăr virală;
- știind cum se transmite acest virus;
- știind durata bolii;
- știind ce organe și celule sunt afectate;
- știind principiile și metodele de acordare a ajutorului;
- știind pericolele posiblie;
- dorind să știi toate acestea...
Autor: Dr. Komarovsky
