Balonarea apare, de cele mai multe ori, după o masă copioasă și este favorizată și de unele alimente, precum fasolea sau legumele crucifere. Este un simptom care afectează fiecare persoană, la un moment dat.
Atunci când o astfel de manifestare apare frecvent și este însoțită și de alte manifestări, poate fi un semnal de alarmă important pentru starea de sănătate.
Simptome care trebuie să îți dea de gândit, dacă însoțesc balonarea:
Dacă senzația de stomac umflat, plin, apare des și este însoțită de pierdere în greutate, iar tu nu ții niciun regim pentru asta, atunci trebuie să existe un motiv de îngrijorare și să te prezinți la medic.
Pierderea bruscă în greutate poate să fie determinată de tumori care apasă pe intestin, ceea ce te face să te simți sătul, chiar dacă ai mâncat foarte puțin.
Durerile severe de stomac, însoțite de balonare, care durează mai mult de două săptămâni, pot fi un semnal de alarmă. Dacă durerea apare brusc și provoacă stări de vomă și de greață, poate indica o afecțiune a bilei.
De aceea, este important să te prezinți de urgență la medic. Un alt motiv de îngrijorare este și prezența sângelui în scaun, dar și febra. În toate aceste situații, trebuie să te prezinți la un consult de specialitate.
Boli care pot avea drept simptom balonarea:
Cancerul uterin se numără printre afecțiunile care au drept simptom balonarea. Un examen pelvian și o ecografie transvaginală reprezintă cel mai bun mod de a diagnostica cancerul ovarian.
În plus față de balonare, cancerul uterin poate provoca sângerări vaginale anormale, o secreție vaginală apoasă sau de culoarea sângelui, dureri pelviene, dureri în timpul actului sexual sau la urinare.
Este important să se știe că, uneori, balonarea sau constipația pot fi singurele semne inițiale ale cancerului uterin.
Cancerul de colon este o altă afecțiune care se poate manifesta și prin prezența balonării. Tumora poate bloca interiorul colonului, cauzând balonare progresivă. În cazul în care cancerul este localizat la capătul colonului, în rect sau sigmoid, există și sângerări și constipație care se agravează.
Combinația dintre balonare și icter (îngălbenirea ochilor și a pielii), scădere în greutate, apetit scăzut și dureri la nivelul abdomenului superior, care radiază spre partea din spate pot indica prezența cancerului pancreatic.
Cancerul de stomac poate avea, la început, simptome ca balonarea, indigestia și o senzație de plenitudine la nivelul abdomenului superior. Mai târziu, pot apărea pierdere în greutate, greață și dureri abdominale.
Balonarea care este însoțită de icter și de acumulare de lichid în abdomen poate indica un cancer hepatic care se poate dezvolta la persoanele cu antecedente de hepatită.
Diverticulita, boala care apare de obicei la persoanele de peste 50 de ani este o altă afecțiune ce se poate manifesta prin balonare. Persoanele afectate se plâng și de dureri abdominale, de pierderea poftei de mâncare, febră, constipație sau diaree.
Infecțiile urinare se pot manifesta, de asemenea, printr-un abdomen umflat. Alte simptome sunt senzația de arsură la urinare, urinări dese, durere în partea de jos a abdomenului. Infecțiile urinare sunt mai frecvente la femei decât la bărbați.