Una dintre primele analize ale micuţului, alături de analiza de sânge, este analiza generală a urinei. Aceasta ne oferă informaţii despre procesele inflamatorii, dereglările de metabolism şi alte tipuri de disfuncţionalităţi ale rinichilor şi întregului organism.
Când trebuie efectuată analiza de urină la copii?
În cazul copiilor sănătoşi, pentru controlul regulat al stării de sănătate, analiza generală a urinei este prescrisă o dată la jumătate de an, însă în primul an de viaţă vorbim, de regulă, despre lunile 1, 6 şi 12. Analiza de urină se efectuează în afara acestui grafic dacă există suspiciuni de infecţii, dacă fetiţele au probleme cu organele genitale, iar băieţeii suferă de inflamaţii ale prepuţului sau fimoză. În aceste cazuri analiza de urină este indicată pentru excluderea bolilor infecţioase şi inflamatorii ale căilor urinare.
În plus, urina este analizată şi pentru monitorizarea tratamentului desfășurat al infecţiei căilor urinare, al anginelor şi altor afecţiuni streptococice, pentru excluderea afectării rinichilor, al infecţiilor grave, pentru excluderea complicaţiilor.
Colectarea corectă a urinei pentru analiză
În prezent, analizele sunt efectuate, tot mai des, cu ajutorul unor analizatoare automate foarte sensibile, care au o exactitate sporită a determinării parametrilor. Însă pentru ca rezultatele obţinute să nu fie alterate, urina trebuie colectată corect. Ce înseamnă asta?
Cea mai bună pentru analiză este urina de dimineaţă după somn, însă dacă nu există o astfel de posibilitate, se colectează orice porţie. Pentru uşurarea acestui proces, în farmacii se vând acum colectoare sterile pentru copii (fetiţe şi băieţei), care dispun de o parte aderentă şi un buzunăraş steril şi se fixează pe organele genitale bine spălate ale bebeluşilor. Colectorul de urină poate fi fixat în interiorul scutecului, însă colectarea urinei din scutec, vată sau oliţă este interzisă: o astfel de porţie de urină va oferi rezultate incorecte.
Interpretarea principalelor date
Să ne oprim acum mai detaliat asupra indicatorilor de bază ai analizei de urină la copii şi să discutăm pe scurt despre normă şi despre cauzele anumitor modificări.
Urina trebuie să fie limpede şi transparentă. Turbiditatea apare în cazul existenţei proteinelor, bacteriilor, leucocitelor sau sărurilor, iar acesta este deja un semn de îngrijorare. Culoarea urinei la bebeluşi în primele luni de viaţă este galben deschis, iar începând cu vârsta de un an devine mai pronunţată.
În cazul culorii mai intense şi cantităţii mai mici a urinei, se poate suspecta o deshidratare a organismului sau probleme de reflux al urinei, în plus, asupra culorii pot influenţa anumite produse alimentare sau medicamente. Dacă urina este mereu aproape incoloră, aceasta vorbeşte despre dereglarea funcţiei de concentrare a rinichilor. În cele ce urmează ne vom referi nemijlocit la indicatori.
Reacţia sau aciditatea (рН-ul urinar). Acest indicator reflectă capacitatea rinichilor de a elimina excesul de ioni acizi şi bazici. De obicei urina copiilor este slab acidă sau neutră. Urina alcalină poate apărea la începutul diversificării alimentaţiei, atunci când se introduc legumele în alimentaţie, fiind schimbată de urina acidă, odată cu introducerea cărnii. Aciditatea poate vorbi, indirect, despre anumite probleme de sănătate. Un pH mai jos de 5,5 poate apărea în cazul infecţiilor acute, iar urina neutră sau permanent alcalină vorbeşte despre infecţii ale tractului urinar, atunci când microbii descompun ureea din urină în amoniac.
Greutatea specifică sau densitatea relativă (SG). Aceasta reflectă capacitatea rinichilor de a concentra urina, adică nivelul de dizolvare în urină a substanțelor (săruri, uree, glucoză etc.). Greutatea specifică poate varia pe parcursul zilei: pentru un copil este considerat normal un nivel de 1008-1025, în funcție de alimentaţie, volumul de lichide consumate şi gradul de activitate. O concentraţie scăzută permanentă vorbeşte despre dereglări ale funcţiei rinichilor, iar una prea înaltă – despre deshidratare, o cantitate mare de săruri sau, de exemplu, eliminarea zahărului cu urina în cazul diabetului.
Proteinele urinare (Pro). În urina copiilor sănătoşi pot exista urme de proteină, în special atunci când începe a mânca carne. De regulă, analizatorul fixează aceşti indicatori ca trace. Uneori se permite o prezenţă a proteinei în urină cu o concentraţie de până la 0,033 g/l, determinată într-o porţie unică de urină. Proteina poate fi prezentă şi dacă urina a fost colectată în borcănaşe de la piureuri pentru copii, pentru că acestea nu pot fi spălate ideal. În caz de patologii, proteina în urină apare din cauza inflamaţiei rinichilor – proteinurie. Aceasta vorbeşte despre afectarea ţesuturilor rinichilor şi dereglarea formării urinei. Însă proteinele pot ajunge în urină nu neapărat din rinichi. Aşa-numita proteinurie extrarenală apare în timpul inflamaţiilor inflamatorii ale vulvei şi vaginului la fetiţe, inflamaţiei mucoaselor vezicii urinare şi ureterelor.
Leucocitele (Leu). Sunt prezente în cantităţi unitare, norma considerându-se până la 5-6 la băieţei şi 8-10 la fetiţe. Indici mai înalţi vorbesc despre procese inflamatorii ale rinichilor, tractului urinar sau uretrei, la fetiţe – despre vulvovaginită, la băiţei – despre fimoză şi balanopostită.
Eritrocitele (Bld). Teoretic, în urină nu trebuie să existe eritrocite, norma fiind de cel mult 1-2 unităţi. Apariţia sângelui în urină este de două tipuri: microhematurie – atunci când eritrocitele sunt identificate doar în urma analizei, marcrohematurie – când urina capătă o culoare sângerie. Sângele în urină poate apărea din cauza bolilor inflamatorii şi ereditare ale rinichilor şi tractului urinar – pielonefrită, reflux ureteral, hidronefroză, cistită.
Cilindrii urinari (Cyl). Cilindrii sunt formaţi, în principal, din proteine coagulate din diverse zone ale căilor urinare sau rinichilor. În normă, trebuie să existe cel mult 1-2 cilindri hialini, mucroproteine secretate de celulele tubulare. Prezenţa cilindrilor eritrocitari, granulari, epiteliali vorbeşte despre diverse patologii – boli metabolice, afecţiuni ale rinichilor, inflamaţii.
Şi acest lucru este important!
Câteva cuvinte şi despre alţi indicatori pe care îi puteţi citi în rezultatele analizei de urină a micuţului:
Glucoza (Glu), în mod normal, nu există un urină. Apariţia ei vorbeşte despre diabet zahar sau afectarea rinichilor cu dereglarea absorbţiei inverse.
Bilirubina (Bil) şi urobilinogenul (Uro) nu trebuie să fie prezente în urină. Apariţia lor vorbeşte despre afecţiuni ale ficatului sau icter de orice tip.
Cetonele (Ket) pot apărea ca urme (trace) în urina copiilor mici în cazul în care au o alimentaţie bogată în proteine. În cazul unor valori crescute pot fi suspicionate: diabetul, intoxicaţia, deshidratarea sau sindromul acetonemic.
Nitriţii (Nit) în normă lipsesc în urină. Prezenţa lor vorbeşte despre o infecţie bacteriană a tractului urinar.
Sedimentul urinar este examinat de regulă manual, în caz de densitate crescută. Prezenţa sărurilor în urină vorbeşte despre aciditatea acesteia, starea osmotică şi probleme de rinichi. Sărurile sunt de diferite tipuri – oxalate (care apar la consumul de produse cu un conţinut înalt de acid oxalic), de calciu (la consumul produselor lactate), urate (la consumul de carne), fosfate (care apar doar în cazul inflamaţiei sistemului urinar). Un conţinut înalt de săruri poate fi observat la dereglarea proceselor metabolice în rinichi – nefropatii dismetabolice.
Dacă analiza de urină a micuţului prezintă abateri, nu panicaţi: uneori există cazuri de analize defectuoase. De regulă medicul recomandă repetarea analizei sau efectuarea unor investigaţii mai detaliate, care să confirme sau să infirme prezenţa unei probleme.
