Dacă simți durere în timpul actului sexual s-ar putea să suferi de dispareunie. Cauzele acestei probleme includ infecțiile bacteriene, leziunile la nivelul vulvei și endometrioza. De asemenea, relațiile sexuale însoțite de durere pot fi cauzate și de factori psihologici, precum traumele, lipsa de siguranță sau lipsa dorinței sexuale. Și bărbații pot simți durere în timpul actului sexual, dar în cazul lor această problemă este mai puțin frecventă. Principalele cauze ale dispareuniei la bărbați sunt infecțiile și tăieturile sau leziunile în regiunea genitală (care pot fi rezultatul unei boli venerice).
Indiferent de cauză, dacă simți durere în timp ce faci sex, este indicat să consulți un medic. Numai acesta îți poate oferi un diagnostic corect și un tratament adecvat. Nu uita, sexul este un joc de care ambii parteneri trebuie să se bucure în egală măsură. Află în continuare în ce situații nu ar fi indicat să faci sex.
Dacă ești în perioada menstruației
Multe femei se întreabă dacă relațiile sexuale în timpul menstruației sunt sau nu o idee bună. Răspunsul este simplu: dacă ambii parteneri sunt perfect sănătoși și se află într-o relație monogamă, nu există niciun motiv pentru care ar trebui să evite să facă sex atunci când partenerul de sex feminin se află la menstruație. Anumite persoane sunt însă deranjate de prezența sângelui, motiv pentru care cei doi parteneri trebuie să discute această chestiune deschis înainte de a încerca să facă sex.
De asemenea, dacă nu ești într-o relație monogamă, este mai bine să eviți relațiile sexuale în timpul menstruației. Nu uita, multe boli venerice pot fi transmise cu ușurință prin sânge.
Dacă ai o infecție de tract urinar
Este foarte dificil ca o femeie care are o infecție de tract urinar să întrețină relații sexuale. Chiar dacă aceasta reușește să facă sex, este puțin probabil să simtă satisfacție.
Vaginul este foarte apropiat de uretră, acestea fiind despărțite de un simplu mușchi. Din acest motiv, actul sexual poate cauza iritarea sau chiar ruperea uretrei. Acest lucru se întâmplă în special atunci când partenerul este brutal sau se mișcă foarte repede. Evită relațiile sexuale în perioada în care ai o infecție de tract urinar și urmezi un tratament. În general, aceste infecții pot fi remediate în aproximativ trei zile, deci nu vei avea mult timp de așteptat.
Dacă ai imunitatea scăzută
Orice persoană care are un sistem imunitar slăbit are un risc crescut de a contacta infecții și boli venerice în urma oricărui tip de act sexual. Principalele cauze pentru care putem avea un sistem imunitar slăbit sunt:
- Corticosteroizii
- Sarcina
- HIV-ul
Dacă te afli într-una dintre situațiile enumerate, este indicat să eviți relațiile sexuale cu un partener în care nu ai deplină încredere și trebuie mereu să iei măsuri adecvate de protecție. Chiar și problemele de sănătate mai puțin grave, precum gripa sau febra denga, prezintă anumite riscuri, efortul fizic presupus de actul sexual putând îngreuna vindecarea. În plus, atunci când ești bolnavă, cel mai probabil nu vei avea chef să întreții relații sexuale, iar asta este perfect normal.
Dacă ai o sarcină cu risc crescut
Relațiile sexuale în timpul sarcinii continuă să fie un subiect tabu pentru multe cupluri. În general, majoritatea viitorilor părinți evită să facă sex în cel de-al treilea trimestru, când abdomenul gravidei se mărește considerabil. Principala frica a acestora este că ar putea face rău fătului.
Cu toate acestea, realitatea este că simpla penetrare a gravidei nu va afecta deloc fătul. De fapt, schimbările hormonale din timpul sarcinii pot crește apetitul sexual al gravidei, iar relațiile sexuale în această perioadă pot întări legătura dintre parteneri.
Poți consulta un specialist pentru a afla care sunt cele mai adecvate poziții sexuale în timpul sarcinii. Însă nu trebuie sub nicio formă să faci sex dacă ai o sarcină cu risc crescut. De asemenea, evită pozițiile ce presupun lăsarea unei greutăți excesive pe abdomen.
Dacă tu și partenerul tău nu aveți o igienă intimă adecvată
În zilele noastre, igiena personală după sex este un aspect foarte important. Multe persoane ignoră însă faptul că igiena este un aspect important și înaintea actului sexual. De fapt, relațiile sexuale spontane pot cauza răspândirea unor virusuri periculoase. Substanțele precum transpirația, fluidele și secrețiile sunt mai abundente atunci când partenerii nu se curăță în mod adecvat, facilitând transmiterea infecțiilor.
De asemenea, anumite microorganisme care există în mod normal în organismul unei persoane pot deveni nocive dacă pătrund în organismul alteia. Pentru a preveni aceste probleme, este indicat să folosești prezervativul.
Nu este nevoie să te speli imediat înainte de a face sex, dar ai grijă să menții o igienă personală adecvată. Dacă ai ocazia (sau îți place), poți să faci duș împreună cu partenerul tău, această activitate reducând riscul de a vă confrunta cu problemele menționate.