Principalele acuze ale femeilor legate de unghii sunt fragilitatea, stratificarea sau petele de etiologie necunoscută. În medicină există chiar o specialitate specială – onicologia, una dintre ramurile dermatologiei. Însă şi un terapeut bun va fi atent la unghiile pacientului, pentru că acestea pot spune multe despre problemele interne ale organismului. Putem afirma chiar că unghiile sunt o oglindă a sănătăţii.

10 probleme de sănătate pe care ţi le dezvăluie unghiile

Unghia sănătoasă (o lamă formată din straturi dense de cheratină) este netedă, dreaptă, roză, un pic strălucitoare. Lama unghiei se înnoieşte complet în decurs de 3-6 luni, crescând într-o săptămână între 0,5 şi 1 mm. Unghiile cresc mai repede la femei decât la bărbaţi, totodată, acestea cresc mai repede la mâna predominantă (de regulă dreapta). Iarna creşterea încetineşte.

Medicina tibetană vechie lega fiecare deget cu un anumit organ. Degetul mare este conectat cu creierul şi craniul, arătătorul – cu plămânii, mijlociul – cu intestinul subţire, inelarul – cu rinichii, iar degetul mic – cu inima. Dar până a ajunge la vechile practici tibetane, să ne amintim despre studenţii la medicină, cărora li se vorbeşte încă din primii ani despre modificările unghiilor care dezvăluie anumite boli la debut sau cronicizate. Apropo, dacă unghiile cresc greu, ar fi bine să vă adresaţi unii endocrinolog. Aceste modificări apar în caz de boli ale glandei tiroide. În continuare vom prezenta 10 probleme de sănătate despre care vorbesc unghiile.

1. Cel mai evident simptom sunt degetele de forma unor „baghete ale toboşarului”. Unghiile şi degetele sunt proeminente, îngroşate, de formă concavă. Acestea vorbesc despre probleme pulmonare şi cardiace.

2. Liniile lungi de pe unghii indică asupra unei absorbţii proaste ale alimentelor în sistemul digestiv.

3. Canelurile transversale pe unghii vorbesc despre o alimentaţie incorectă sau boli cronice netratate.

4. Atunci când  unghia are forma unei linguri şi este atât de bombată încât picătura de apă se scurge de pe ea, poate fi vorba despre insuficienţă mare de fier.

5. Punctele albe de pe unghie indică asupra deficitului de zinc sau calciu. Dar acestea pot vorbi şi despre un exces al acestor substanţe în anumite organe: punctele albe de pe inelar pot indica asupra unor depuneri de calciu în rinichi, iar de pe arătător – asupra acumulării de calciu în plămâni. 

10 probleme de sănătate pe care ţi le dezvăluie unghiile

6. Culoarea palidă a unghiilor poate însemna anemie, culoarea prea roşie – un exces de globule roşii, iar nuanţele galbene – probleme de ficat sau icter. Unghiile albastre ne vorbesc despre boli cardiace şi pulmonare. Problemele de digestie pot schimba şi ele culoarea unghiilor, conferindu-le o nuanţă verzuie. Unghiile incolore sunt un semn al stresului şi alergiei, de altfel şi o banală răceală le poate decolora unghiile.

7. Dacă lunula de la baza unghiei este de culoare albastră-deschis, aveţi probleme de ficat, culoarea roşie este un semn al insuficienţei cardiace. Încă medicii tibetani cunoşteau multe despre lunulele unghiilor. De exemplu, persoanele care au probleme cu plămânii (sau fumătorii înrăiţi), lunulele sunt mici şi subţiri. Dacă lunula de pe degetul arătător s-a micşorat semnificativ sau dispare de tot, ar fi bine să verificaţi starea intestinului, ficatului şi pancreasului. Procesele inflamatorii şi bolile ginecologice afectează şi ele lunulele unghiilor degetelor arătătoare. 

Dacă lunula de la unghia degetului mijlociu lipseşte, persoana respectivă are probleme cu tensiunea arterială, venele şi capilarele. Lunula de pe unghia degetului inelar reflectă funcţionarea sistemului endocrin. Lipsa lunulei de pe unghia acestui deget vorbeşte despre dereglări ale metabolismului şi probleme ale sistemului limfatic.

Lunulele unghiilor de la degetele mici sunt responsabile pentru starea inimii şi a intestinului subţire. Tocmai de aceea odată cu înaintarea în vârstă dispare tocmai lunula unghiilor degetelor mici. Intestinul subţire funcţionează mai prost şi, ca rezultat, lunula dispare. Aceasta conduce la dereglări ale sistemului endocrin (este afectată şi lunula unghiilor de la degetului inelar), apoi cedează inima (dispare lunula de pe unghia degetului mijlociu), iar ultimul cedează intestinul gros.

8. Formarea unor goluri în unghie (de origine nonmecanică) vorbeşte despre deficitul de proteină. Îngroşarea unghiilor, din contra, este un semn al bronşitei cronice, pleuritei, fibrozei pulmonare, astmului bronşic.

10 probleme de sănătate pe care ţi le dezvăluie unghiile

9. Stratificarea lamei unghiei ne vorbeşte despre disfuncţii ale circulaţiei periferice şi boli vasculare în caz de diabet. Desfacerea marginilor unghiilor semnalează despre disfuncţii ale ovarelor (este afectat ovarul din partea mâinii cu probleme).

10. Fragilitatea unghiilor are şi o denumire medicală – onicorexis – şi poate fi un semn al faptului că organismul este afectat de pecingine, psoriazis, eczeme, alopecie areolară.

Sursa