Este important și necesar să avem grijă de sănătatea noastră! Însă obiceiurile „sănătoase” prezentate mai jos nu au nicio legătură cu realitatea. Vezi dacă nu cumva și tu ai căzut în capcana lor!

10 obiceiuri „sănătoase”, care nu aduc nici un beneficiu

Mitul nr.1: Capacul de WC din toaleta publică este o sursă de boli ÎNGROZITOARE

Desigur, acesta nu este steril, dar nici un virus (nici unul!) din cei de care te temi atât de mult nu poate supraviețui în afara organismului uman. Prin urmare, chiar dacă înaintea ta toaleta a fost folosită de o persoană bolnavă, virușii au murit încă înainte ca aceasta să fi părăsit cabina. Așa că nu inventa scenarii horror și nu te teme să folosești WC-urile publice. Să te abții atunci când vrei să mergi la baie, iată ce este cu adevărat dăunător pentru sănătate!

Mitul nr. 2: Produsele făinoase cauzează umflarea abdomenului

Intoleranța la gluten este o boală „la modă”, pe care și-o însușesc toate persoanele care încearcă să slăbească. Cică aceasta ar fi cauza din care abdomenul nu devine plat. Totodată, statistica medicală este implacabilă: doar 1% dintre pacienți suferă într-adevăr de intoleranță la gluten, ceilalți adună kilograme din cu totul alte cauze, cele câteva feliuțe de pâine prăjită pe zi nefiind una dintre ele.   

Mitul nr. 3: Sucul proaspăt stors este o sursă de sănătate!

Beneficiile fructelor și legumelor sunt incontestabile. Dar acestea se datorează cantității mari de fibre alimentare care curăță organismul și îi asigură microelementele și vitaminele necesare. Sucul proaspăt stors este foarte concentrat, iar acizii de fructe pe care îi conține sunt dușmanii stomacului tău. Un pahar de suc conține trei portocale, de exemplu. Ai fi mâncat atâtea? Nu prea cred. Atunci de ce pui stomacul la încercare?

Mitul nr. 4: În sezonul de gripe și răceli trebuie să consumi mai multă vitamina C

Vitamina C ajută într-adevăr sistemul imunitar, însă surplusul acestei substanțe în organism este mult mai periculos decât deficitul! Doza maximă admisă este de 2000 mg pe zi. Surplusul de vitamina C poate cauza diaree, grețuri, vomă, arsuri la stomac, dureri de cap și multe alte efecte adverse.

10 obiceiuri „sănătoase”, care nu aduc nici un beneficiu

Mitul nr. 5: Gălbenușul este dăunător!

Acest mit este demult demontat de către nutriționiști. Prezența gălbenușurilor de ou în meniul zilnic nu are nici o influență asupra nivelului de colesterol în sânge.

Mitul nr. 6: Săpunul antibacterian este mai bun decât cel obișnuit

De fapt, acesta este mai degrabă dăunător. Componenții antibacterieni distrug bariera lipidică naturală de pe suprafața pielii tale, reducând astfel capacitatea ei de a rezista agresiunilor mediului extern. Ca urmare, te poți alege cu o iritație severă a pielii sau chiar cu o dermatită!

Mitul nr. 7: Polivitaminele sunt necesare tuturor

Absolut greșit. Dacă nu ții un regim strict și nu mănânci doar fast-food, ci ai o alimentație variată și bogată, organismul primește vitamine suficiente din alimentele obișnuite. În plus, vitaminele din pastile sunt destul de slab asimilate.

Mitul nr. 8: Dacă cineva a strănutat în apropiere, trebuie să ne ținem respirația

Poate pentru vreo 10 minute, în timp ce aerisim bine încăperea! Viteza de răspândire a virușilor și bacteriilor în cazul strănutului este de 350 km/h. Iar numărul lor este atât de mare, încât dacă am răspândi volumul de aer expirat în timpul strănutului pe suprafața pământului, fiecare locuitor al Terrei ar inspira minimum 2 molecule. Prin urmare, mai bine întărește-ți imunitatea!

10 obiceiuri „sănătoase”, care nu aduc nici un beneficiu

Mitul nr. 9: Trosnetul articulațiilor este un semn de boală

Ba din contra. Trosnetul este produs de gazele eliberate din articulații. Tocmai acestea asigură mobilitatea articulațiilor. Ceea ce înseamnă că articulația este cu atât mai sănătoasă, cu cât mai mult gaz există, iar pocnitura este mai tare.

Mitul nr. 10: Cuptoarele cu microunde „ucid” toate beneficiile alimentelor

Cuptorul cu microunde folosește energia undelor pentru a determina moleculele alimentelor să se rotească mai rapid, generând căldură. Într-adevăr, la încălzire o parte dintre substanțe sunt distruse. Dar cauza este tocmai încălzirea, și nu modul în care s-a realizat aceasta: pe foc, pe plita electrică sau în cuptorul cu microunde.

Sursa