În calitate de mamă de fetiță, Irina Harea-Mardari experimentează tot felul de coafuri simple și ușor de făcut. Fiica sa Mia nu este deloc împotrivă, ba chiar îi place mult să-și lase podoaba capilară în mâinile mamei.

Recent, Irina a publicat pe blog un articol cu 12 idei de coafuri pentru fetițe, pe care i le-a făcut Miei în această vară. „Pe lângă faptul că mă rotesc în jurul ei precum Pământul în jurul axei sale, am învățat s-o împletesc din mers și chiar – din fugă”, spune bloggerița, care vine în ajutorul altor mame cu câteva sugestii interesante:

„Acest coc ușor dezordonat se face cât ai clipi. Eu îi prind părul într-o coadă, sus, apoi îl mai trec odată în jurul nodului și îl prind sub același elastic. Scoat un pic câteva fire, eliberez ușor de la bază și gata.”

mamaplus

„Celebra cosiță spicușor se poate împleti atât pe față, cât și pe dos. Eu îi fac Miei împletitura pe dos, întrucât încă nu are părul chiar atât de lung pentru a obține un efect frumos împletindu-i-l pe față. Se iau trei fire de păr, cel din dreapta se trece peste cel din mijloc, iar cel din stânga, înainte de a veni și el la grămadă, mai ia o șuviță pe care, de asemenea, o trecem peste cel din mijloc și din dreapta. Repetăm mișcarea în partea opusă, adăugând de fiecare dată încă o șuviță.”

mamaplus

„Două cosițe împletite pe dos. Împărțim părul în două părți egale, cu cărare pe mijloc. Pentru a face cărarea dreaptă, putem folosi o pilă de unghii, de exemplu. O parte din păr se strânge cu un elastic, iar pe partea desprinsă folosim aceeași tehnică ca la spicușor. Repetăm și în partea opusă.”

mamaplus

„Două cocuri – o coafură care îmi place foarte mult și care mi se pare că se potrivește perfect și cu ținutele sport cât și cu cele mai clasice. Împărțim părul în două părți egale. Împletim de sus, jumătate din păr, apoi prindem strâns cu un elastic. Nu răsucim până la capăt, lăsăm spațiu pentru a pune în elastic restul părului care a rămas neîmpletit. Uniformizăm răsucind spre exterior, pentru a crea aspectul de volum.”

mamaplus

„Asta-i coafura pe care i-o fac când mă grăbesc tare de tot. E destul să am la îndemână o afrafă frumoasă. Împletesc în câteva rânduri partea mai scurtă a părului, pentru a nu-i da în ochi și o fixez cu agrafa.”

mamaplus

„O împletitură ceva mai elaborată și un pic mai greu de făcut. Scopul este crearea fâșiilor uniforme din păr. Am repetat aceeași tehnică de împletire, dar am urmat, de asemenea ideea unui zig-zag. Astfel părul este strâns foarte bine și este o metodă perfectă pentru zilele toride de vară.”

mamaplus

„Am creat iluzia unei coronițe, împletind doar o parte din păr și prinzându-l cu un elastic ales de Mia, care, întâmplător, s-a asortat cu ținuta din acea zi.”

mamaplus

„Îmi place mult să-i aranjez așa părul. Este o coadă simplă, care iese din anonimat prin cele câteva rânduri de păr împletit sus.”

mamaplus

„Altă coroniță din păr. Am împletit pe diagonală, începând de la tâmplă.”

mamaplus

„Un coc ușor dezordonat care se potrivește tare bine cu bretonul. Pentru perioada estivală am renunțat la bretonul Miei, dar nu exclud că vom reveni la această variantă.”

mamaplus

„Coafură specifică anilor 90, perfect purtabilă și în 2020. O coadă de cal, lăsată pe o parte. Firele ieșite nu au fost regizate – alergătura și cățăratul pe garduri sunt de vină.”

mamaplus

„Cred că e clar cât de mult îmi place să împletesc părul. Se poate vedea cu ochiul liber cum pot găsi loc de o cosiță chiar și acolo unde ne-am fi putut descurca minunat și fără ea.”

mamaplus

Jurnalista nu exclude faptul că ar putea reveni cu a doua parte a articolului, dacă mămicilor de fetițe le vor fi pe plac ideile sugerate mai sus.