De cele mai multe ori, remediile anti-pistrui conțin cam aceleași ingrediente, cum ar fi sucul de lămâie sau sucul de ceapă. De obicei, femeile care se confruntă cu această problemă sunt cam sceptice în privința acestora, iar efectul se vede doar după mai multe utilizări. O tânără din Marea Britanie a încercat o mască pentru petele de pe ten, folosind bicarbonat de sodiu, suc de lămâie, miere și un albuș de ou, iar diferența a fost vizibilă încă de la prima încercare.
Înainte de a aplica masca a curățat bine tenul și a umezit fața. Mai apoi a luat bicarbonatul de sodiu cu care a masat ușor suprafața feței, pentru exfoliere. A clătit. A spart un ou și deasupra unui bol a separat albușul de gălbenuș, păstrându-l doar pe primul. L-a bătut până acesta a devenit ca o spumă. Sucul de la o jumătate de lămâie a fost adăugat peste albușul de ou, după care o lingură de miere organică a fost pusă în amestec. A mixat bine toate ingredientele, până când au format o substanță omogenă. Cu o perie a aplicat pe suprafața feței afectată de pete și a lăsat să acționeze timp de 10 minute. Când fața a început să o strângă, tânăra a clătit cu apă călduță și săpun hidratant.
Alte metode naturiste care vă scapă de pistrui
- Folosește laptele. Acidul lactic este cunoscut ca fiind un inamic împotriva pistruilor care pot apărea la suprafața pielii. Dacă dai cu lapte pe față acesta va acționa asemeni unui peeling delicat care va îndepărta petele nedorite.
- Frunze de țelină. Câteva frunze de țelină se pun la fiert, după ce au dat un clocot se aplică peste pistrui. Urmează tratamentul timo de trei zile și vei scăpa de petele de melatonină.
- Fructe. O mască foarte bună este cea din castraveți, coacăze și caise. Pulpa fructelor dată prin blender și aplicată masca pe ten va avea un efect vizibil în trei zile. După ce ai lăsat să acționeze 20 de minute, clătește.