mamaplus

O bloggeriță de la noi, infectată cu COVID-19: ”Cel mai greu e să stau departe de copii”

-
//
04.11.2020

Deși inițial a crezut că este vorba despre o simplă răceală, totuși pierderea gustului și a mirosului a pus-o în gardă pe bloggerița și mama a doi copii Daniela Culev. Ea spune că momentan se află în autoizolare, iar testul la COVID-19 a ieșit pozitiv.

”Am ajuns și eu pe barca lui COVID și pot să vă zic că nu este atât de ușor. Am slăbiciune, mi-e somn și mă doare capul deocamdată, dar sper să fie o formă destul de ușoară. Până atunci rămâne să fac totul ca să mă lecuiesc. Vreau să vă rog pe voi să fiți foarte atenți. Implementați toate măsurile de igienă și tot ce ține de sănătate și aveți grijă de voi.”, susține Daniela.

Tot ea mai spune că totul a început vineri, când a simțit o ușoară iritație în gât, după care s-a înfundat nasul, apoi au urmat slăbiciunile accentuate și durerile de cap. Abia în a cincea zi de la primele semne de boală, Daniela a pierdut mirosul și gustul. După ce a fost confirmată pozitiv cu COVID-19, tânăra mamă a fost nevoită să se autoizoleze de soț și copii.

”Din fericire, spațiul ne permite să mă izolez tot acasă, însă mai departe de toți. Copiii rămân cu Eugen și bona. Acest lucru mi se pare cel mai trist, să fiu izolată de ei. Eu port masca N 95, de ieri dimineața în continuu și stau destul de departe de ei, în jur de 1-2 metri și pe scurt timp. Apropo, soțul meu a fost infectat acum o lună cu COVID-19 și atunci eu nu m-am infectat de la el. El a stat izolat de noi la fel 10 zile de la primul simptom. Acum are anticorpi și nu se poate infecta și nici infecta la rândul său pe cineva, însă oricum păstrăm distanța la moment. Copiii nu prezintă simptome deocamdată”, mai mărturisește Daniela Culev.

Bloggerița spune că atât soțul cât și copiii săi vor fi testați la COVID-19, pentru a se asigura că totul este în regulă.

mamaplus
mamaplus