Mihaela Dobre: ”Dacă stai cu copilul acasă, ești leneșă. Dacă lucrezi, nu ești o mamă bună”

Orice ai face și oricât te-ai strădui să corespunzi standardelor impuse de societate, tot n-ai să fii pe placul tuturor criticilor care știu mai bine cum ar trebui să fie o mamă perfectă. Pornind de la această idee, bloggerița și mama unei fetițe, Mihaela Dobre, a descris cât se poate de bine cele mai frecvente și contradictorii situații în care se poate pomeni o mamă. Dacă suferă de depresie – proaspăta mamă vrea atenție și, în general, depresia postnatală nu există, iar dacă mama nu simte nicio depresie și îi este bine, înseamnă că ori e vrăjitoare, ori minte, pentru că nu se poate să îți fie mereu bine.

Fiecare rând scris de autoare reflectă realitatea dură în care trăim azi și poate că citind acest articol cei care gândesc sau percep lucrurile așa cum sunt descrise mai jos, ar putea să-și schimbe părerea și să prețuiască mai mult mamele.  

• Dacă alegi să stai acasă cu copilul, ești leneșă, iar dacă decizi să mergi la serviciu, nu ești o mamă bună. Dacă nu îl alăptezi, e evident că nu ești făcută pentru a fi mamă, iar dacă ai născut prin cezariană, la fel, e o problemă.
   
• Dacă nu îi dai numai mâncare bio, gătită în oale magice, se consideră că ești mamă degeaba, iar dacă îi dai alimente bio, gătite cum niciun chef din lume nu ar putea să le gătească, exagerezi.
   
• Dacă începi diversificarea și imediat nu îi dai sarmale, ca să simță copilul că mănâncă, ar trebui să fii decăzută din drepturile părintești. Dacă îi dai, ar trebui să apari la știrile de la ora 5 și pe prima pagină a ziarelor de scandal, prezentată ca cea mai oribilă mamă din istoria mămiciei.
   
• Dacă ești îngrijită, ai unghiile făcute, părul pieptănat și chiar vopsit, mai mergi și la sală de vreo 3 ori pe săptămână, e clar că nu-ți pasă deloc de copil, ci numai de tine și de nevoile tale. Dacă nu ai grijă de tine, înseamnă că ești nesimțită, delăsătoare, o rușine.
   
• Dacă ți-e greu în unele momente și vorbești despre asta, înseamnă că te plângi și chiar nu ai de ce. Înainte era mai greu, fără scutece, fără condițiile de acum. Iar părinții care au copii mici, ca al tău, au grijă să îți spună, apăsat, cu subiect și predicat, cu furie, că nu ai drpetul să te plângi, că numai lor le este greu, ție nu, pentru că din afară viața ta e roz, cu unicorni și fluturași, curcubeie, fericire permanentă. Tuturor le este sau le-a fost greu, numai ție nu. Deci shhhh, nu mai spune că ți-e greu, că ești o mamă leneșă și nerecunoscătoare care exagerează.
   
• Dacă ai nevoie de ajutor, ar trebui să îți fie rușine, iar dacă nu ceri ajutorul, înseamnă că ceva nu faci bine, pentru că nimeni nu se poate descurca singur cu un copil.
   
• Dacă a răcit copilul, e vina ta că nu l-ai îmbrăcat cum trebuie. Dacă îl îmbraci într-un anumit fel, e prea gros îmbrăcat, habar nu ai să crești un copil, sau poate e prea subțire îmbrăcat și se îmbolnăvește și n-ar strica să intri preventiv la scoala de corecție pentru mame, ca să înveți cum să îți crești și cum să-ți îmbraci copilul.
   
• Dacă îl vaccinezi, e nasol, dacă nu-l vaccinezi e nasol.
   
• Dacă îl înveți să numere până la 20 la doi ani, vrei să te umfli în pene cu el, dacă nu îl înveți, înseamnă că nu te ocupi suficient de copil.
   
• Dacă te simți rău, înseamnă că ești o femeie slabă, dacă în ciuda faptului că nu ți-e bine, tragi de tine, înseamnă că vrei să te dai în spectacol, poate vrei să ți se ridice o statuie.

”Și lista poate continua mult și bine. Ce vreau să spun prin exemplele de mai sus? Că orice ai face, ca mama (și nu numai), cineva tot te va arăta cu degetul, va considera că nu îți crești bine copilul, că nu ești o mamă bună, etc. Și doare când vezi că tu, cea care a purtat în pântec puiul de om timp de nouă luni, cea care îl creste și îl îngrijește cu toată iubirea din lume, cea care îl cunoaște așa cum nimeni altcineva nu îl știe, cumva tu ajungi să fii cea criticată, umilită. Și e trist. Pentru că nimeni nu știe ce e în sufletul unui om, câtă durere se ascunde acolo, câtă frică, ce povești triste sunt în spatele fiecărui om, câtă oboseală, câtă neputință găsești uneori dincolo de zâmbetul unei mame.”, scrie Mihaela Dobre pe blogul său Copilul Toamnei.