Destăinuirile unei mame: "Povestea de dragoste cu soțul s-a sfârșit odată cu apariția copilului"

O femeie, care a preferat să-și păstreze anonimatul, a povestit în grupul Ask a Mom cum apariția copilului i-a schimbat total relația cu soțul.

“Povestea noastră de dragoste cu soțul s-a sfârșit odată cu apariția copilului. 7 ani am fost uniți, erau teme și interese comune, discuții fără sfârșit și dragoste. De aproape 2 ani, viața noastră s-a schimbat. Ceea ce credeam că ne va uni și mai mult, acum mă îndepărtează tot mai mult de el. Îmi pare deja un străin. Acum îmi dau seama că 7 ani am fost eu calul familiei, iar acum văd realitatea. El e un băiat bun, mereu vessel, săritor, mereu era de ajutor atâta timp cât am  fost eu în puteri, cât am lucrat, cât am adus în familia noastră prosperitate, bani, casă și un salon, afacere de succes. Au fost multe între noi în aceșți ani, și certuri, el uneori mai agresiv, dar totul se remedia ca în orice familie când vrei să fie bine. Am născut, totul s-a schimbat. Din reproșuri nu am ieșit aproape 2 ani că prea retrăiesc, că îl îmbrac prea gros, că e sălbatic, că plânge, e vina mea că e bolnav cu febră, să îl las că nu ia fi nimic, că tremur prea mult, că nu pot fi o mamă bună. El a fost bătut în copilărie, acum aceeași practică vrea să o aplice copilului, frică și palmă eu nu permit, când se întâmplă, ne certăm rău.

El la copil ține în felul lui, dar nu e trup și suflet pentru el, simt e mereu gelozie că copilul e pe primul loc și îmi zice de asta.

"Tată" copilul îi zice că eu l-am învățat, dar el nu se poate impune să spună "Vin la Tata", a zis că în așa fel îi pare că e bătrân deja. În 2 ani, "Vin la tata", rostit cu greu de 3 ori. La insistența mea. Toți anii aceștia mă mănâncă să ies la lucru că o să stai "domohozeaika" acasă până la 18 ani, că îi dai sân prea mult, el a ieșit la lucru, e mereu nemulțumit, nu îi place nimic, mereu mă terorizează să ies eu, să înțarc, să rezolv eu problema. Eu am ales să fiu Mamă mai întâi și să nu las copilul atât de micuț, mai ales că a fost mai bolnăvicios, rău mînca și adăuga slab. Am rezolvat anii aceștia cum am putut, de salon afacere m-am dezis, era imposibil să duc tot în spatele meu și nici nu mai era profitabil, la lucru l-am aranjat tot eu, are peste 1000 euro, eu de acasă lucrez, îl ajut, fără mine nici 200 nu i-ar face, nu recunoaște că îl ajut, ba din contra, îmi reproșează că "eu nu aș face față" "că eu nu aș reuși", sunt mereu criticată începând de la exterior, kg în plus, coșuri, haine până la orice mărunțiș. L-aș lăsa un timp să nu fac eu nimic, dar murim de foame la sigur, că banii tot în familie vin și îmi pare rău, am copil de hrănit și crescut, viață nu avem, ajutor din partea nimănui. Nu a fost mereu așa, erau momente că nu ne certăm deloc, a avut probleme mari de sănătate, câteva anestezii, am fost trup și suflet lângă el ani la rând, l-am susținut și am retrăit, acum când sunt mamă, m-am "perekliucit". E insuportabil. Acasă vine, stă doar în telefon, e negativist, în copil doar critică, că urlă, că plânge, mereu zice că e obosit, e sătul de tot, e pur si simplu lenos. Mereu eu târâi totul din urmă, reparație și tot ce ne înconjoară, toate planurile eu trebuie să le fac, eu mereu tot trebuie să organizez și să țin sub control, m-am săturat, vreau să mă simt femeie, de relații intime tac, nu îl ajunge capul și nici nu vrea nimic să facă cu asta, sunt ani de zile și tot batem pasul pe loc, îmi vin gânduri peste gânduri, dar nu văd o ieșire. De schimbat nu mă schimbă, mă ajută cu ale casei, doar că mereu insist, nu are nicio inițiativă de nimic, când nu era copilul, pentru mine asta nu conta, eu târâiam tot, îl iubeam și nu conta așa de mult, acum, însă văd toate aceste lucruri cu alți ochi... ce să fac, să stric familia sau să încerc să îndrept ceva, nu mă schimbă asta e că mi-e frică că e agresiv e nervos, după problemele de sănătate ce le-a avut o dată în cîteva luni dacă îl enervez (căci am și eu un caracter mai izghit, nu tac, sunt tare iute la cuvânt) trebuie să te ferești de el, mă tem și pentru copil. Nu ne bate, dar agresarea e mai mult morală, în fiecare zi zice că femeia face atmosfera în familie, dar cum dracul să o fac, dacă m-am săturat. Copilul degrabă îl dau la grădiniță, l-am înțărcat. Prietene nu am apropiate, cui să mă destăinui și să-mi spun amarul, părinții nu vreau să ii scirbesc (el mereu ii critică cu toate că ai mei țin la el ceea ce nu pot să spun de ai lui cît nu m-aș strădui mereu sunt oaia neagră ai lui sunt tare jestokie calcă peste trupuri dacă trebuie) Ajutați-mă cu un sfat ce a-ti face voi unde să o apuc peste hotare sau aici ... mă tem să nu-mi ia copilul, ai lui au rude influente și ar putea face așa meschinarie, pînă și in actele românești copilul e pus după el. Sau să mă schimb, poate eu nu fac ceva cum trebuie, nu-l susțin, nu-l înțeleg, repet că majoritatea timpului eu insist și e săritor, se duce, vine, cumpără, aduce, nu bea, nu e sfadacios, doar că eu îl stîrnesc cum zice el că "mereu ceva îmi trebuie", dar e Berbec, are valuri, cînd "Îl Apucă" și atunci nu am ochi să îl văd.

Știu că in nicio Familie nu e Perfect, sunt zile bune și rele, sunt copii, stres, lipsa de bani, soții care duc sania la deal o viață și rabdă, soți bețivi și nesimțiți...”