Anna Smolnițchi: ”Am rămas însărcinată la numai două luni de când am născut prin cezariană”

Tânăra mămică Anna Smolnițchi a trecut printr-o experiență colosală, reușind să nască două fetițe sănătoase în timp record! Pe prima a născut-o prin cezariană de urgență, fiind diagnosticată cu preeclampsie în săptămâna a 35-ea de sarcină. Pe a doua fetiță a născut-o la 38 săptămâni și 3 zile, natural, cu o cicatrice de 4,2 mm pe uter, după doar 11 luni de la prima naștere. Cum a fost posibil? Află în continuare.

Anna spune că nașerea prin cezariană a marcat-o în sensul negativ, iar despre urmările acestei intervenții ne povestește chiar ea pe blogul său:

Aveam o durere imensă de la piept până jos, în zona ovarelor. Mi se strânge și acum burta în pumn. Atât, dar atât de dureros e! Aveam senzația că organele mele se plimbau haotic dintr-o parte în alta și nu mă puteam culca deloc pe pat. Corpul meu urla de durere. Îmi părea că mă doare chiar un loc gol, aproape de piept, deasupra burții. Nu știu ce era acolo, dar era o durere înțepătoare, insuportabilă. Am cerut injecții care să îmi ia durerea, de mai multe ori, și am purtat o centură cumpărată la farmacie, ca să îmi susțină cât de cât burta. Ea m-a salvat și la WC, îmi diminua durerea.

Laptele, după cezariană, mi-a venit la a treia zi.

După cezariană, am plâns întruna timp de o săptămână. Aveam acel baby blues despre. Nu aveam un motiv anume, pur și simplu simțeam nevoia să plâng și să plâng. Dar, desigur, m-a și traumat experiența. Visam și eram pregătită pentru o naștere naturală, visam să dansez în timpul travaliului (am făcut sport cu greutăți până în săptămâna a 35-ea, până în ziua în care am înțeles că mă umflu cu viteza luminii, mâinile, picioarele, fața… În două zile m-am umflat ca o minge, de aceea de atunci le recomand tuturor graviduțelor să măsoare zilnic tensiunea arterială și să dea analizele de rutina, să nu scape vreo schimbare ce ar putea pune în pericol viața lor și a copilului.

Totuși, visul Annei Smolnițchi de a naște pe cale naturală s-a împlinit la scurt timp după această experiență neplăcută, iar emoțiile și trăirile ei sunt de-a dreptul încântătoare:

Era aproape de miezul nopții, mi-am sunat medicul după vreo 2 ore, mi-a zis să iau un taxi și să vin la spital. Nici nu luasem lucrurile cu mine, credeam că o să fac cale întoarsă, nu îmi venea să cred că uite asta este noaptea în care aș putea să nasc. A trebuit să rămân la spital, am urcat în sala de nașteri. Sala de NAȘTERI!!!!! Eram atât de fericită să ajung acolo și nu în sala de operații. Îi tot vorbeam micuței din burtică, îi povesteam ce se întâmplă. Medicul îmi explica fir de-a păr fiecare pas, tot ce facem, eram sută la sută informată despre fiecare schimbare din corpul meu. Soțul a stat tot timpul lângă mine, în timpul travaliului ne îmbrățișam, ne legănam, dansam, făceam glume, eu cântam, noi ne rugam lui Dumnezeu. Mi s-a făcut anestezie epidurală, astfel încât contracțiile extrem de dureroase, de la care aveam senzația că mi se dilată oasele spatelui în partea inferioară, au cedat. Nu le simțeam deloc,  de aceea în timpul nașterii propriu-zise, împingeam când îmi făcea semn medicul (aici e micul meu regret, că nu am simțit aceste contracții, nu mă simțeam stăpână pe propriul meu corp. Eu glumesc și astăzi, toată munca au făcut-o copilul și medicul, eu mai puțin și sper să îmi iau revanșa a treia oară). Acum, serios vorbind, în sala de nașteri e magie, dar trebuie să fii pregătit pentru ea, să fii bine informat, să ai alături un medic în care ai încredere fără rezerve.

Citește AICI în întregime articolul semnat de Anna Smolnițchi.

Sursa: mamaplus.md