Oamenii de știință din Londra au constatat că dacă mâncăm mai puțin, trăim mai mult. Se pare că, supraalimentarea ne scurtează considerabil viața.
Studiul a fost făcut pe șoareci, câini și musculițe de oțet. Cercetătorii de la University College din Londra, care au tăiat porțiile cobailor cu 40 la sută, au făcut legătura între hrană și longevitate. astfel, fiecare kilogram pe care îl dăm jos ne crește speranța de viață cu 5 luni, este un fapt cert al metabolismului uman.
Pe de altă parte, cercetătorii britanici mizează pe faptul că musculița de oțet și șoarecele au 60 la sută din gene comune cu cele umane. La om, doar 5 la sută din cazurile de obezitate sunt motivate medical, restul au drept cauză “dietele” cu prăjeli și dulciuri rafinate.
“Nu trebuie să stai la masă până când te saturi, pentru că e posibil ca la un moment dat să nu mai ții cont de cantitatea de alimente mâncată și să te supraalimentezi” explică nutriţioniștii.
Durează în jur de 10 minute până când neuroreceptorii transmit către creier senzația de plin, iar acesta, la rândul său, comandă oprirea ingestiei de alimente. Logica spune că trebuie să te ridici de la masă cu 10 minute înainte să te simți sătul.
Sursa