mamaplus

Fructele de mare se pot consuma chiar și în timpul postului. Cum să le introduci în meniul zilnic

-
//
14.04.2022

Fructele de mare sunt bogate în proteine și minerale, așa că le puteți consuma în abundență. Sunt permise chiar în timpul postului. Nu le asociați, însă cu porții de cartofi prăjiți. 100 de grame de cartofi prăjiți înseamnă peste 450 de calorii.

Chiar dacă este post, se pare că avem „dezlegare” pentru fructele de mare. Precum nutriția, se pare că și religia se adaptează la vremurile noi și acceptă mici ajustări când vine vorba de alimentația de post.

”Am auzit mai nou că fructele de mare ar fi permise în post, pe motiv că aceste moluște/crustacee nu ar fi animale-pentru că nu au sînge. Sinceră să fiu, îmi vine greu să mă gândesc la scoici, creveți și calamari ca la niște plante. Pentru mine postul înseamnă exclusiv produse de origine vegetală. Însă din punct de vedere al medicului nutriționist mă bucur de existența acestui compromis.

Postul Paștelui este lung și fără prea multe dezlegări la pește, așa că un strop de proteine de calitate nu strică. Pentru asta sunt fructele de mare: o sursă excelentă de proteine de calitatea I (20-25%), cu puține grăsimi (sub 3%), vitamine din grupul B și minerale din abundență. Cârcotașii ar spune că au mult colesterol și risc crescut de a declanșa alergii; eu spun că nu alimentația crește colesterolul din sînge. Cât despre alergii crustaceele sunt doar unul dintre nenumărații factori ce pot fi incriminați.”, susține medicul nutriționist Mihaela Bilic.

Există 2 categorii: crustaceele de tip homari creveți și moluștele adică scoici, caracatiță și calamar. Nu uitați că fructele de mare se află la baza lanțului trofic, ele se hrănesc cu alge și plancton, deci sunt pline de Omega 3. Apoi au calciu și fosfor pentru dinți și oase puternice, potasiu și magneziu pentru un sistem nervos echilibrat, seleniu și zinc pentru imunitate și iod pentru un metabolism accelerat. Adăugați la asta proteine complete și puține calorii și veți vedea că fructele de mare sunt prietenele siluetei și ale sănătății.

”Din punct de vedere al calității fiți atenți să fie super proaspete, sunt ușor perisabile. Sau dacă vreți o variantă sigură, să fie congelate. Nu le gătiți prea tare, au o carne fragilă, iar temperatura ridicată duce la coagularea proteinelor și le întărește excesiv. Cât despre cantitate, nu vă faceți griji, dintr-o oală de scoici nu rămâi cu mare lucru, iar la creveții obosești sau te plictisești de atâta curățat. Și prețul este piperat, deci puțin probabil să facem exces de fructe de mare. Atenție și la asocieri, degeaba sunt ele dietetice dacă le combinăm cu garnituri de tip cartofi prăjiți, sunt de post, dar îngrașă tare!”, a mai adăugat nutriționista Mihaela Bilic.