mamaplus

Ce să mâncăm în sezonul răcelilor ca să avem o imunitate mai bună

-
//
20.01.2022

Suntem în sezonul răcelilor, iar organismul nostru are nevoie de un sistem imunitar puternic pentru a putea face față noilor condiții. Un mare aport în acest sens îl au alimentele pe care le consumăm zilnic. Pentru a putea face față răcelilor, trebuie să-i aducem organismului un aport suplimentar de vitamine. Și cum legumele și fructele sunt niște surse veritabile de vitamine, ar trebui să le consumăm din plin. 

Citrice pentru vitamina C

Vitamina C este esențială pentru un sistem imunitar puternic. Consumul de vitamina C crește producția de celule albe din sânge, iar asta ajută la combaterea infecțiilor. Aproape toate citricele au un conținut ridicat de vitamina C. Le găsiți în magazine în orice anotimp. Puteți alege grapefruit, portocale, clementine, mandarine, lămâi sau lime. Este bine de știut că organismul nostru nu produce și nu stochează vitamina C, astfel că avem nevoie de surse externe. Femeile au nevoie de 75 mg zilnic, iar bărbații, 90 mg. Dacă optați pentru suplimente, evitați să luați mai mult de 2.000 de miligrame pe zi.

Ardeiul roșu

Pare greu de crezut, însă ardeiul roșu conține de aproape trei ori mai multă vitamina C decât o portocală. Este, de asemenea, o sursă foarte bună de beta-caroten. Organismul nostru transformă beta-carotenul în vitamina A, iar asta contribuie la sănătatea ochilor și a pielii”, explică nutriționistul Gianluca Mech.

Broccoli

Broccoli este un superaliment bogat în vitamine și minerale. Conține vitaminele A, C și E, precum și fibre și antioxidanți. Atenție, însă, încercați să nu îl fierbeți prea mult. El își păstrează nutrienții când este pregătit la aburi puțin ori când este consumat proaspăt.

Usturoi

Usturoiul este folosit în aproape toate bucătăriile din lume, pentru că oferă un gust bun preparatelor și este extrem de benefic pentru sănătate, în lupta împotriva infecțiilor. El conține o concentrație mare de compuși care conțin sulf, cum ar fi alicina, ce ajută la întărirea sistemului imunitar.

Ghimbir

Ghimbirul poate ajuta la scăderea inflamației, iar asta contribuie la reducerea durerii în gât și a bolilor inflamatorii.

Spanac

“Spanacul este bogat în vitamina C și conține numeroși antioxidanți și beta caroten. Consumul de spanac contribuie la întărirea sistemului imunitar. Spanacul este cel mai sănătos atunci când este gătit cât mai puțin posibil, astfel încât să-și păstreze nutrienții. El trebuie totuși să fie ușor gătit, pentru că asta facilitează absorbția vitaminei A și permite eliberarea altor substanțe nutritive din acidul oxalic”, dezvăluie nutriționistul Gianluca Mech.

Iaurt

În primul rând, este recomandat iaurtul simplu, natural, neîndulcit. El conține culturi lactice vii și active, care pot stimula sistemul imunitar pentru a ajuta la combaterea bolilor. El este, de asemenea, o sursă excelntă de vitamina D. Aceasta ajută la reglarea sistemului imunitar și stimulează apărarea naturală a organismului împotriva bolilor.

Kiwi

Fructele de kiwi sunt bogate în nutrienți esențiali precum folat, potasiu, vitamina K și vitamina C, ne spune nutriționistul.

Suplimente naturale pentru un sistem imunitar puternic

Integrați în rutina zilnică produse pe bază de plante medicinale adaptogene, beta-glucani, vitamine și minerale. Beta glucanii sunt o clasă de polizaharide indigestibile, clasificabile ca fibre dietetice și prezente în alimente precum tărâțe, ovăz, drojdii, ciuperci și alge. Au acțiune imunomodulatoare și sunt capabili să stimuleze activitatea fagocitelor, o subclasă a globulelor albe care are sarcina de a captura și distruge substanțe străine, cum ar fi ciuperci, viruși, paraziți și bacterii.