mamaplus

Câte cești de cafea poți să bei zilnic, fără niciun risc pentru sănătate

-
//
02.11.2021

Specialiștii spun că licoarea preferată de întreaga planetă poate fi consumată, cel mai bine, la câteva ore după trezire, când nivelul de cortizol este scăzut. Spre exemplu, în cazul oamenilor care se trezesc în jurul orei 06.30, cea mai bună ore la care să bei cafea este între 9.30 și 11.30. Nu este recomandat consumul de cafea la primele ore ale dimineții pentru că excesul de cofeină poate crește nivelul de cortizol. Studii recente arată că putem consuma până la cinci ceşti de cafea sau cinci băuturi energizante pe zi, fără riscuri asupra sănătății. 

Potrivit Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, care a efectuat raportul, acest nivel de consum de cofeină nu prezintă riscuri fiziologice dacă stilul de viaţă al individului, cum ar fi obiceiurile alimentare, consumul de alcool, fumatul sau exercițiile fizice, este unul sănătos. Deci, nu trebuie să ne facem griji că a bea câteva băuturi pe bază de cofeină pe zi este un obicei la fel de dăunător ca în cazul consumului de alcool sau de alte substanțe.

Cofeina are, de fapt, mai multe efecte pozitive asupra corpului, care o fac să merite să fie inclusă în dieta noastră.

„Alte studii recente au subliniat legătura dintre un consum moderat de cafea şi reducerea riscului dezvoltării unor afecțiuni precum Parkinson, cancer de colon, ciroza sau calculi biliari”, a subliniat dr. Şerban Damian, doctor specializat în nutriție sportivă.

Studiile au evidențiat că sportivii care consumă cofeină cu o oră înainte de un antrenament au un randament cu 20-30% mai mare.

Poate nu ştiați, dar puteți ameliora durerile de cap sau migrenele doar prin simplul consum de cofeină.