Pâinea este unul dintre alimentele indispensabile pe masă. A mânca pâine este chiar o pasiune pentru unele persoane! Cum să reziști unei bucăți de pâine caldă, aburindă, cu un miros amețitor? Destul de greu!
Foarte multe persoane nu se pot abține și mănâncă foarte multă pâine la o singură masă. În cantități foarte mari, pâinea poate îngrășa. Consumată însă cu moderație este un aliment bun pentru sănătate, spun nutriționiștii.
Câtă pâine poți mânca pe zi fară să te îngrași?
Potrivit nutriționistului spaniol Terica Uriol, licențiat în științe și tehnologie alimentară „creierul și inima se hrănesc cu carbohidrați, iar pâinea este unul dintre alimentele care le oferă cea mai mare satisfacție. Pentru a nu câștiga însă în greutate, trebuie să evităm combinarea ei cu alte alimente grase.
Cel mai bun moment al zilei pentru a mânca pâine este dimineața, între 7.00 și 10.00. Atenție însă la cantități! Nu trebuie să depășești 100 de grame de pâine pe zi”, atenționează nutriționistul spaniol.
Asta înseamnă că poți consuma 4 felii subțiri de pâine pe zi. Pâinea conține vitamina B1 sau tiamina, vitamina B2 sau riboflavina, vitamina B6, vitamina B9 și acid folic. În cazul pâinii de grâu integral, aceasta conține seleniu, care protejează organismul de oxidare și, pe lângă fosfor, magneziu și potasiu, îmbunătățește tranzitul intestinal.
Pâinea, recomandată în curele de slăbire
Contrar așteptărilor, pâinea trebuie inclusă în dietă chiar dacă ții cură de slăbire. Există studii care arată că o dietă bogată în acest aliment (mai ales dacă este integrală) poate favoriza scăderea în greutate, a circumferinței taliei sau pur și simplu nu are nicio influență asupra greutății. S-a constatat că, dacă se respectă cantitatea recomandată, pâinea nu te îngrașă.
Există persoane care elimină în primul rând pâinea atunci când țin o dietă. Este o greșeală mare, atenționează specialiștii în nutriție. Pâinea furnizează carbohidrați care, atunci când sunt digerați, sunt transformați în glucoză și devin cel mai bun combustibil al mușchilor și al creierului.
Cheia este să nu depășești 4 felii de pâine pe zi
Recomandarea este ca într-o dietă de aproximativ 2.000 kcal, cel puțin 1.100 kcal să fie furnizate de carbohidrați. Deoarece acest nutrient este componenta principală a pâinii, dacă consumul său este redus, dieta poate fi dezechilibrată.
Pâinea integrală îngrașă mai puțin?
Răspunsul nutriționiștilor este NU. Pâinea intregrală îngrașă la fel că pâinea alba, deoarece conține o cantitate similară de calorii. Pâinea integrală este însă mai sănătoasă pentru că oferă mai multe vitamine, minerale, acizi grași esențiali și fibre, astfel încât reglează tranzitul intestinal. În plus, fibra produce senzație de sațietate și te ajută să mănânci mai puțin.
Cu ce nu este bine să combini pâinea?
Este recomandat să nu îți faci sandviciuri. Acestea sunt un pericol pentru că în afara aportului caloric conțin și umplutură. Alimentele precum orez, paste, leguminoase sau cartofi oferă, de asemenea, carbohidrați. Nu le consuma cu pâine.
Cine trebuie să elimine pâinea din dieta?
Pâinea este recomandată tuturor persoanelor, dacă este consumata cu moderație. Dacă suferi de diabet, fibrele din pâine ajută la încetinirea absorbției de glucoză. Dacă ești hipertensiv optează pentru pâine fară sare.